Judecătorul Constantinescu, acuzat de înregistrare nelegală

375

constantinescuJudecătorul Gheorghe Costantinescu ar putea avea probleme seriose în următoarea perioadă, dacă medicul Dana Vodislav se va întoarce împotriva sa. Pe vremea când era procuror şi i-a organizat flagrantul în dosarul “mitei”, Constantinescu a comis un abuz, sancţionat de lege cu mulţi ani de puşcărie.

Dacă toate datele descoperite de avocaţii medicului Vodislav vor fi confirmate de Consiliul Superior al Magistraturii sau de vreun organ de anchetă, magistratul ar putea dezbrăca roba de judecător. Mai mult, sunt informaţii că şi în cazul Vili Pasăre, achitat deja ca urmare a nulităţii probelor, precum şi în cel al medicului Radu Coiculescu, s-au făcut înregistrări nelegale.

Reţinută pentru 24 de ore în august 2009, medicul Dana Vodislav nu ştie nici acum de unde i se trage toată această nebunie. Un flagrant în care i s-a spus că a luat mită, condiţionând actul medical, un rechizitoriu care o condamnă îniante de a fi judecată, o noapte petrecută în arest, defăimare, suferinţă, batjocură şi condamnare. Toate s-au întâmplat în doi ani, timp în care femeia Vodislav a trebuit să îndure multă umilinţă, mai cu seamă că judecătorii refuzau s-o asculte, pronunţând condamnare după condamnare. În apel, însă, medicul Dana Vodislav a avut şansa să cunoască avocaţi care au avut curiozitatea să vadă cât de autentice şi legale sunt probele care au dus la condamnarea sa. Au descoperit chestiuni care ţin de rea credinţă, probe măsluite, înregistrări fără autorizaţie şi imagini trucate.

Constantinescu, dat de gol de ceasul din perete

În Gorj deja devenise o glumă în rândul jurnaliştilor, atunci când auzeai de un flagrant. Toţi se întrebau “cine l-a făcut?” şi se rugau ca procurorul să nu fie Gheorghe Constantinescu. Reacţia venea ca urmare a dosarului lui Vili Pasăre, primarul de la Dragoteşti când flagrantul făcut s-a văzut de la o poştă că e o mare făcătură. Constantinescu şi-a văzut, însă, de drum şi în deciziile sale pare că îl consultă pe procurorul Ion Diaconescu, anchetatorul deja dovedit că măsluia probe în dosar pentru a-i băga în puşcărie pe cei care dorea. Un alt dosar, un alt flagrant, o altă posibilă victimă: medicul Dana Vodislav. În august 2009 eram anunţaţi că şpaga din spitale a fost eradicată. Şefa secţiei de Oftalmologie a Spitalului din Târgu-Jiu a fost prinsă în flagrant luând mită. În afara faptului că pe imaginile care constituie flagrantul nu se vede un cadru în care medicul să fi pus mâna pe bani sau să-i pretindă, avocaţii Danei Vodislav au descoperit lucruri care ţin de infracţiuni. În primul rând, înregistrarea nu a fost legală. “Avocatul Gabriela Ghiţă, apăratorul medicului Vodislav, a observat că imaginile au fost inregistrate fără să existe o autorizaţie a procurorului în acest sens. Ce l-a dat de gol pe anchetatorul Gheorghe Constantinescu? Un ceas funcţional, de pe un perete, filmat în mai multe rânduri de denunţătorul cablat, ceas care arăta ora 9.00. Asta în vreme ce ordonanţa cu autorizaţia de interceptare a fost semnată de procurori la ora 12.00, iar aşa-zisul flagrant a avut loc la ora 12.30!”, scrie şi Lumea Justiţiei. Constantinescu, operator montaj! Pe lângă acest aspect, imaginile nu arată că medicul a luat bani. Magistraţii Curţii de Apel din Craiova au solicitat suportul original pe care a fost înregistrată ambiental medicul Dana Vodislav şi denunţătorul. În primele minute, pe imagine se vede mâna unei asistente, aflată în camera de gardă, care întinde unei femei o foaie, şi din nou mâna aceleiaşi asistente care întinde aceeaşi foaie, şi tot aşa de vreo 3-4 ori. După care se văd holurile spitalului, imaginea care se mişcă semn că cel care purta camera se plimba pe holuri, apoi un ceas din camera de gardă, pe perete, care arăta ora 9.03! După care imaginea se schimbă brusc şi este arătată doctoriţa Vodislav, oprită de politişti şi de denunţător pe hol, imagine urmată de înregistrările din biroul acesteia, în care procurorul şi poliţiştii îi arată banii pe care se presupune că i-a cerut medicul. Diferenţa de ore a fost constatată şi de avocaţii medicului Vodislav, dar şi de judecători, care au cerut de mai multe ori să se facă stop-cadru, ca sa fie siguri că văd bine.

Probe nule!

Jurnaliştii de la Lumea Justiţiei, care au consultat dosarul medicului Dana Vodislav mai constată şi că nota de redare integrală a discuţiilor purtate pe înregistrarea ambientală între medic şi denunţător lipseşte, aşa cum procedura o cere. Există numai o notă de redare rezumativă de 7 rânduri, în care este o poveste spusă de procuror, că doctoriţa i-a cerut bani denunţătorului şi că acesta s-a dus să îi aducă bani, că autorizaţia a fost dată începând cu ora 12.00, dar din vizionarea DVD-ului rezultă că acesta nu este un original, pentru că s-a înregistrat cu o microcameră, care are un sim card. Apoi această copiere a fost lucrată, întrucât aceleaşi imagini au fost reluate de 3 ori. Se văd nişte asistente şi o femeie cu o poşetă pe umăr, camera de gardă, aceeaşi asistentă, iar aici ceasul din camera de gardă funcţiona şi arată ora 9.03 minute, când nu există întâlnire cu doctoriţa, nu exista pretindere, nici autodenunţul făcut. Nu există niciun proces verbal în care să fie menţionat echipamentul cu care s-a făcut înregistrarea.

Dana Vodislav: “Aştept decizia finală!”

Tot ce poate spune medicul Dana Vodislav, în acest moment, este că aşteaptă: “Aştept să se termine acest dosar care m-a marcat foarte mult şi m-a denigrat. Totul am resimţit mai târziu, când au început şi problemele de sănătate şi când pacienţii au început să ocolească cabinetul meu. Poate că asta s-a vrut, nu ştiu cine a făcut-o şi de ce, nu am deranjat pe nimeni. Mi-am văzut de treaba mea, voi dori într-o zi să aflu care este adevărul”, a declarat medicul Dana Vodislav. Aceasta a fost condamnată la doi ani cu suspendare în baza probelor făcute de procurorul Constantinescu, acum judecător. Aceasta a declarat recurs împotriva sentinţei şi speră ca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să desfiinţeze sentinţa de condamnare. Avocaţii ei au declarat că se vor plânge CEDO pentru probele măsluite.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here