Judecata lui Iliescu nu s-a încheiat

398
Procesul lui Gheorghe Iliescu se reia pentru a treia oară la Tribunalul Gorj. Curtea de Apel Craiova a admis recursul făcut de Complexul Energetic Rovinari la sentinţa care îi era favorabilă fostului director comercial, Iliescu spunând că nu ştie ce să mai creadă.

Procesul său a început în toamna anului 2008, Tribunalu Gorj dând atunci câştig de caută Complexului Energetic. Fostul director a atacat sentinţa la Curtea de Apel Craiova şi a obţinut rejudecarea procesului, de data aceasta Tribunalul Gorj dându-i lui dreptate.

Complexul Energetic s-a adresat însă Curţii de Apel şi a obţinut la rândul său rejudecarea procesulu de la zero, Iliescu declarând că nici nu ştie dacă mai sunt instanţe la Tribunalul Gorj care să se poată pronunţa în acest caz. Procesul a fost deschis după ce fostul director general Laurenţiu Ciurel l-a schimbat în 2008 din funcţie pe fostul director comercial, decizia lui Ciurel fiind contestată în instanţă. Iliescu şi-a pierdut atunci funcţia deşi era în concediu medical, procesul său fiind cel mai lung de acest gen, alţi foşti directori din minerit şi energie care au contestat decizii similare având parte de procese mult mai scurte.
Gelu IONESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here