A venit vremea judecății pentru motreanul care la sfârșitul verii a snopit-o în bătaie pe femeia cu care își împărțea viața. Ion Jianu și Ecaterina Simona Iliescu aveau o relație de 7 ani, dar neoficializată prin vreun act. Acum procurorii gorjeni au finalizat ancheta și l-au trimis în judecată pe individul care a suprimat o viață într-un mod extrem de atroce. Cercetările anchetatorilor au scos la iveală că, după ce a consumat alcool, pe fondul geloziei, Jianu s-a luat la ceartă cu concubina sa, lovind-o în mod repetat cu o scândură în care înainte bătuse mai multe cuie. De asemenea, femeia a fost torturată până când și-a pierdut viața. I-a fost tăiată inclusiv o bucată de ureche, iar de zidurile apartamentului a fost izbită de mai multe ori, lucru pe care l-au remarcat și alți locatari din bloc.
Cercetările Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au dovedit că Ion Jianu era în deplinătatea facultăților mintale și nu avea probleme de natură psihiatrică atunci când a comis abominabilele fapte. Cruzimea de care a dat dovadă i-a îngrozit până și pe anchetatori, chiar dacă el a încercat într-un final să mimeze un pic de compasiune pentru victima sa. Doar când a văzut că femeia zace într-o baltă de sânge și nu mai respiră Jianu a sunat la 112, medicii veniți la locul solicitării neputând să îi mai salveze acesteia viața. Pe parcursul anchetei individul a recunoscut mare parte din faptele de care este acuzat, acum el fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, prin cruzimi, asupra unui membru al familiei. Tribunalul Gorj a dispus în cursul zilei de ieri prelungirea mandatului de arestare preventivă emis pe numele acestuia încă din momentul săvârșirii faptelor.