Judecat pentru că a dărâmat cruci prin cimitir

699

Un gorjean, care în vară și-a descărcat nervii și supărarea pe câteva cruci dintr-un cimitir, are de dat acum socoteală în fața instanțelor de judecată, fiind acuzat de profanare de morminte. Constantin Zamfirache a avut primele probleme cu legea în luna iunie, când s-a certat cu socrul său și a dat foc casei acestuia, deși stătea și el acolo. Ion Cauc i-a cerut atunci să plece din locuință, lucru care s-a și întâmplat pentru că piromanul a fost săltat de polițiști. Ulterior, el s-a mutat la rude de-ale sale din Turceni, iar pe 15 august a revenit la casa socrului său pentru a-și lua o bicicletă pe care o avea împreună cu soția. Zamfirache s-a gândit însă să treacă și pe la cimitir și să doboare crucea de la mormântul pe care socrul său și-l amenajase. A pus crucea la pământ și la fel a procedat și cu cea a unei vecine, care îl supărase în trecut. La vremea respectivă el a fost arestat preventiv, iar între timp a fost trimis în judecată, ieri recunoscând toate acuzațiile ce îi sunt aduse în fața judecătorului ce va pronunța un verdict în dosarul său. Bărbatul mizează pe o pedeapsă mai blândă dacă recunoaște faptele, mai ales că are o condamnare de peste 2 ani în dosarul incendierii casei socrului său. Pe parcursul audierilor de la instanță Zamfirache a menționat că a făcut toate aceste lucruri pentru că intrase, în depresie după ce își pierduse locul de muncă. În dosar ar urma să fie audiată la începutul anului viitor și soția sa, cea cu care a cumpărat bicicleta cu care a mers de acasă spre cimitir. Procurorii l-au acuzat pe Zamfirache de furt, după ce socrul său s-a plâns acestora că i-a dispărut din curte și o bicicletă, de abia acum, la instanță, inculpatul precizând că bicicleta era a sa și a soției, nu a socrului care a reclamat dispariția ei.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here