Judecarea marii fraude de la Turceni, suspendată a doua oară

324

CE_TurceniJudecătorii Tribunalului Sibiu au dispus suspendarea pentru a doua oară a judecării dosarului de corupţie în care au fost trimişi în judecată, Dan Gavrilescu, alături de alţi patru foşti directori din cadrul Complexului Energetic Turceni. Dosarul priveşte o anchetă a procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Târgu-Jiu, în care prejudiciul adus Complexului Energetic Turceni de directorii inculpaţi, prin trucarea licitaţiilor, a fost de 5 milioane de euro.

Acţiunea lui Vasile Boca, fost şef al Biroului Juridic din cadrul Complexului Energetic Turceni de a suspenda judecarea dosarului de corupţie, aflat de trei ani pe rolul instanţei de judecată la Tribunalul Sibiu, a avut efectul scontat. Judecătorii au decis să admită cererea acestuia şi să dispună sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

În 27 octombrie, magistraţii sibieni au luat această hotărâre, după ce cauza revenise pe rolul Tribunalului doar de câteva luni, cauza fiind mai bine de doi ani suspendată tot ca urmare a unei sesizări privind neconstituţionalitatea unor acţiuni din anchetă.

Doi ani a stat la Curtea Constituţională dosarul în urma invocării de către Dan Gavrilescu a unor excepţii.

După doi ani magistraţii Curţii Constituţionale au respins cererile. În tot acest timp, însă, în dosarul de fond nu s-a putut lua nicio decizie.

Şi acum, la trei ani după ce au fost trimişi în judecată, judecătorii din Sibiu nu au mişcat un deget în cercetarea judecătorească, dosarul fiind în faza ascultării inculpaţilor.

De acum înainte, va mai fi nevoie de alţi ani pentru a afla că excepţiile de neconstituţionalitate invocate de Vasile Boca sunt sau nu respinse, timp în care judecătorii nu pot pronunţa nicio hotărâre de condamnare sau de achitare a celor cinci inculpaţi.

Faptele de corupţie!

În 2007, Dan Gavrilescu, director comercial, Nicolae Simionescu, director general, Gabriel Bâgu, director economic, Vasile Boca, şeful Biroului Juridic şi Ovidiu Bălăcescu, şeful serviciului de achiziţii – servicii din cadrul Complexului Turceni au fost trimişi în judecată de către procurorii DNA pentru încredinţarea către trei firme, fără licitaţie, a serviciilor de transport cărbune.

Cei cinci directori au acceptat în locul CFR-ului firme de apartament care nu şi-au îndeplinit comenzile nici măcar 50% din cât promiseseră.

De asemenea, utilajele pentru a transporta cărbunele, lipseau, iar în dosarele instituţiei au fost întocmite mai multe documente false. Prin atribuirea prin negociere directă a acestor contracte celor trei firme, Complexul Energetic Turceni a produs o gaură de cinci milioane de euro, prin cantităţile de cărbune transportat efectiv de aceste societăţi.

Gabriela Mladin

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here