La 22 iunie 1941 România a intrat în război, alături de Germania, împotriva URSS. Conducătorul statului, Ion Antonescu, a ordonat armatei să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și nordul Bucovinei ocupate, din în 1940, de Uniunea Sovietică.
Ocuparea Basarabiei și a nordului Bucovinei de către Uniunea Sovietică în vara anului 1940 a făcut ca obiectivul principal al angajării României în cel de-al Doilea Război Mondial, la 22 iunie 1941, alături de Germania, să devină reîntregirea teritorială, repunerea graniței pe Nistru. ,,Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre”, a fost îndemnul Generalului Ion Antonescu, cerând militarilor români, prin celebrul ordin ,,Ostași: vă ordon treceți Prutul!”, ,,Zdrobiți vrăjmașul din răsărit și miazănoapte. Dezrobiți din jugul roșu al bolșevismului pe frații voștri cotropiți. Reîmpliniți în trupul țării glia străbună a Basarabilor și codrii voievodali ai Bucovinei, ogoarele și plaiurile voastre”.
Poziția Conducătorului Statului român s-a dovedit a fi în contradicție cu cea a liderilor partidelor politice democratice, Iuliu Maniu și C.I.C. Brătianu, care deși urmăreau și ei reîntregirea națională, nu doreau angajarea țării în război alături de Germania. Nu s-au opus însă trecerii Prutului. Deși nu fusese consultat, regele Mihai I a trimis generalului Ion Antonescu, în chiar prima zi de luptă, o telegramă prin care își exprima acordul cu acțiunea întreprinsă și ura militarilor români ,,sănătate și putere ca să statornicească pentru vecie dreptele granițe ale neamului”.
,,Ca un torent – consemna ziarul ,,Timpul”, la 22 iunie 1941, referindu-se la atmosfera din Bucureşti –, lumea a coborât în stradă, îmbrățișându-se. Ochii tuturor erau plini de lacrimi… Piețele, mai ales, sunt o mare de capete. Orchestrele militare cântă marșuri patriotice. Deodată, cineva, de lângă statuia regelui Carol I, se desprinde și invită la pași măsurați de horă pe o bucovineancă în pitorescul ei costum național. A fost ca o descărcare electrică. S-a întins o horă demnă de condeiul lui Coșbuc”. Impunătoare manifestații de acest fel au avut loc și în alte orașe și sate ale țării.
Declarații de adeziune față de lupta eliberatoare a armatei române au făcut Patriarhia și Academia Română, precum și alte instituții reprezentative ale statului.
În cadrul Armatei ,,micile nemulțumiri – așa cum releva o sinteză a Corpului 3 armată – au dispărut și fiecare este gata și așteaptă cu înfrigurare să-și facă datoria față de țară pentru restabilirea granițelor noastre strămoșești”. Mulți comandanți de unități și mari unități sau simpli ofițeri și-au exprimat sentimentele în declarații prin care și-au mobilizat subordonații la îndeplinirea datoriei față de țară. ,,Zburători – se adresa aviatorilor generalul Gheorghe Jienescu, ministru secretar de Stat al Aerului – onoarea de a purta la biruință, pe cerul românismului, cocarda tricoloră vă aparține. Consemnul zilei este: echipajul care a terminat muniția în încleștarea luptei și nu vede victoria se proiectează cu mașina în pasărea dușmanului… Tineret zburător, sună buciumurile și codrii răsună, uruie cerul. În cântec de motoare, cântecul națiunii, la arme, la manșe, cu Dumnezeu înainte”.
,,Este faza sfântă a reclădirii României Mari – releva și generalul Ion Sion, comandantul Diviziei 1 blindate – zguduită atât de puternic de ultimele cataclisme. Mai mult ca oricând, astăzi Țara are nevoie de întreg sacrificiul nostru pentru a o face să trăiască iarăși între vechile hotare. Este idealul nostru, al tuturora, este idealul Patriei. Acest gând, adânc săpat în sufletul nostru trebuie să constituie singurul crez pentru care toți românii trebuie să luptăm”.
Aceeași stare de spirit era înregistrată și în rândurile civililor, voluntariatul căpătând un mare număr de persoane, inclusiv din rândul ofițerilor de rezervă și din retragere solicitând reîncadrarea în armată. În acest context, Ministerul Apărării Naționale a emis un Comunicat (27 iunie) prin care ruga ,,să nu se mai facă astfel de cereri” și aducea la cunoștința generală că ,,fiecare trebuie să-și facă datoria în sfera de activitate, acolo unde se găsește, contribuind astfel mai bine și ușurând efortul celor de pe front”. Între voluntari s-au aflat tineri și bătrâni, intelectuali și oameni de rând.
Pe front luptele s-au dovedit a fi deosebit de dificile, pierderile fiind mari încă din primele zile de război. Acest lucru s-a datorat nepregătirii corespunzătoare a armatei din timp de pace (instruire, dotate etc.), dar și rezistenței îndârjite opusă de trupele sovietice.
A fost începutul unei bătălii juste, atât din punct de vedere moral, cât și juridic, pentru recuperarea unor teritorii pierdute prin forță și abuz.
Col. (rtr.) Gigi Bușe
