Jocurile politice murdare ale lui Dian Popescu continuă!

861

Dian Popescu, copreședinte interimar al ALDE Gorj, încearcă să-și cimenteze rămânerea la cârma organizației, impunând decizii care îi sunt favorabile lui Călin Popescu Tăriceanu. De asta și graba întrunirii Delegației Permanente a ALDE Gorj, luni, la Târgu-Jiu, ședință organizată în lipsa senatorului Scarlat Iriza, aflat la Parlament. De altfel, nu numai membrii ALDE Gorj văd asta, ci și fostul deputat PNL, Dan Ilie Morega, acesta criticându-l pe Dian Popescu pentru că vrea să-l izoleze pe senator de teamă că respectivul îi va lua locul.

“Dian încearcă pe toate căile să-l izoleze pe senatorul Scarlat Iriza din activitatea politică, fără să ia în considerare că acesta a obținut mult mai multe voturi decât el și potrivit hotărârii din august 2015 a partidului, acesta ar fi trebuit să fie numit președinte executiv al ALDE, pentru că are cea mai importantă funcție în partid”, a spus, ieri, Morega, întrebat fiind cum comentează replicile acide dintre liderii locali ai partidului, pe tema Delegației Permanente a ALDE, de luni, de la Târgu-Jiu.
Morega nu se limitează însă la a creiona, în culori sumbre, situația organizației ALDE de la Gorj, ci îl acuză pe Dian Popescu că ar fi luat la Delegație decizii nestatutare care pot fi oricând demontate de orice instanță de judecată. “Sprijinit de Tăriceanu, prin amanta Andreea Lambru, Dian a întrunit, luni, o parte din membrii Delegației Permanente, adunând la grămadă membrii și nemembrii de partid, aduși cu microbuzul la Târgu-Jiu”, susține Morega.

Înscrieri în ALDE, cu câteva ore înainte de ședință
De altfel, cele spuse de Morega nu sunt un secret pentru șefii organizațiilor ALDE din județul Gorj, fideli copreședintelui interimar Dian Popescu care au răspuns prezent, luni, la întrunirea urgentă a Delegației Permanente a partidului, care a avut loc la Muzeul Județean “Al.Ștefulescu”. Asta deoarece respectivii nu au venit cu mâinile goale la ședința în cauză, ci au adus membrii noi, mai exact persoane care fuseseră înscrise chiar de dimineață în filialele ALDE, asta pentru ca deciziile acestui for să fie statutare, adică luate de jumătate plus unu dintre membrii acesteia. Cu scopul de a-l ajuta pe Dian, organizația ALDE Motru ar fi cărat membrii noi la Delegația Permanentă, persoane a căror situație politică fusese clarificată abia de puțin timp, susțin semnatarii condicii de prezență de la întrunirea în cauză.
“Dian a folosit aceste mizerii ca să fie oameni în sală, care să reprezinte mai mult de jumătate din membrii delegației permanente și să tragă câteva hotărâri nestatutare, ilegale și contestabile chiar și în justiție. Cred că Marius Borcan, care a fost prezent, are coloană vertebrală să spună foarte clar, cu amănunte, despre această întâlnire, la care mai mulți membrii de drept, printre care senatorul Iriza, nu au putut lua parte, toți fiind anunțați din scurt. Oricum, din câte știu, doar Borcan a avut curajul să se opună aici aberațiilor luate de gașca lui Dian din ALDE. Nu mă miră însă practicile abuzive și ilegale ale lui Dian, deoarece și pe când era în PNL umplea sălile, la întruniri similare, cu angajații lui de la firme. Acum bine că, de bun afacerist ce este, le-a distrus pe toate”, a completat președintele IAIPP, care susține că Dian nu și-a schimbat năravul și, cu siguranță, a adus și nemembrii la ședința în cauză.

60 de oameni au decis Congres Extraordinar
În atare condiții, celor 60 prezenți la ședință, unii căzuți din pom și total pe lângă subiect, li se supune la vot dorința lui Tăriceanu, la care achiesează, slugarnic, și Dian Popescu. Este vorba despre dorința lui Tăriceanu de a se întrona președinte peste partid, în timp ce baza organizației rămâne tot cu conduceri interimare. “Hotărârea nestatutară luată este după dorința lui Tăriceanu care vrea să sară etape cu scopul de a organiza mai repede Congresul ALDE. În mod firesc, Congresul ar trebui să aibă loc după ce alegerile de partid se fac de jos în sus, așa cum susține de fapt și copreședintele ALDE, Daniel Constantin de la PC, știind de fapt că între cei doi există dispute. Îi recomand lui Iriza și lui Borcan să verifice baza de date a partidului și să vadă dacă cei care au fost prezenți la Delegație fac parte din acest partid, deoarece mă îndoiesc de acest lucru cunoscându-l destul de bine pe acest maidanez falsificator de date care conduce ALDE Gorj”, a conchis Morega. Cel din urmă susține că Dian nu vrea să conducă doar PNL, ci și CE Oltenia, motiv pentru care îl sprijină pe Ciurel să revină în companie. Potrivit lui Morega, cei doi “Frați Petreuși”, ar fi trecut împreună pe la Andreea Lambru, “aldista” de la Secretariatul General al Guvernului, ca să își vadă visele împlinite.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here