Jianu: ,,Este pentru prima oară în istoria municipiului Motru când un concurs este atât de transparent”!

576

Primarul municipiului Motru, Gigel Jianu, a comentat astăzi într-o conferință de presă a PNL Gorj, despre concursul controversat organizat de autoritatea locală ieri, pentru cele 10 posturi vacante de la Centrul Social Motru. În opinia edilului, concursul este ,,cel mai corect” organizat vreodată în această localitate, fiind pentru prima oară în istoria orașului când o astfel de competiție este atât de transparentă. Primarul a explicat că persoanele slab pregătite sunt cele care au contestat concursul, dând de înțeles că în ultimul timp s-au făcut multe valuri legate de acest concurs deoarece la mijloc ar fi și influențele unor persoane din PSD. Edilul a specificat că ia în calcul să facă o plângere penală deoarece pe pagina de socializare a PSD Motru s-a comentat acid despre acest concurs. De altfel, pe pagina respectivă a PSD Motru au fost anunțați câștigătorii înainte de organizarea probei scrise.

Astăzi, la o zi după proba scrisă la care au participat 65 de candidați, s-au depus mai multe contestații. Acestea au privind în mod special punctajul cel mai mare primit pentru postul de consilier juridic debutant și pentru administrator al Centrului Social Motru, obținut de două persoane cu legături în PNL Motru, adică soția unui consilier local și un candidat la CL Motru, pe lista PNL.

4 COMENTARII

  1. Jianule cum ai ajuns la concluzia că ,, persoane slab pregătite au depus contestații ?
    Ai corectat tu lucrările? sau ai participat la corectarea lucrărilor ? ai văzut lucrările ? Ce pregatire ai tu inginer miner ? pe facebook pe pagina PSD Motru scrie că membrii comisiei au venit la tine in birou si tu ai dat indicații ce note să se dea. Se zice că ați fost filmați si pozați.
    Dacă este așa atunci aceste probe să fie trimise la parchet împreună cu o plângere penală.

  2. Membrii în comisii: Văduva Angela, Gădau, Păun, Valeria, Brânzan, Olariu Laura. Toți sunt in echipa lui Jianu.

  3. Jianule este adevărat ca Vaduva cu Păun au venit la tine în birou si ai participat la corectarea lucrărilor , influențând comisiile ?
    Probabil sunt martori care pot depune mărturie în legătură cu acest aspect.
    Ciudata este lipsa de reacție a autorităților pana in acest moment.!

  4. Jianule de ce minți . De ce spui cei mai slabi concurenți. Păi Pintea a luat 50 de puncte din 100. Ea este pregătită ?
    Nu îți merge.
    Băi lucrările se pot aranja după in sensul ca , comisia dă punctaj mai mare candidatului favorit desi lucrarea nu face 50 de puncte si celui care are lucrarea bună îi da punctaj slab. Mai e si varianta cu…comisia completează pe foaia libera , așa cum unii candidați au dat foii libere iar comisia nu a barat foile.

Dă-i un răspuns lui Membrii in comisii de doi bani Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here