Jandarmii se pregătesc pentru noul sezon competiţional

435

La sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean “Tudor Vladimirescu” Gorj au fost organizate şi s-au desfăşurat ieri convocarea de pregătire cu şefii dispozitivelor, precum şi întâlnirea cu responsabilii de ordine şi siguranţă ai cluburilor de fotbal, handbal şi baschet, activităţi premergătoare începerii noului sezon competiţional.

La aceste activităţi au participat şefii dispozitivelor de ordine şi siguranţă constituite din reprezentanţi de poliţie locală şi societăţi specializate de protecţie şi pază, dar şi responsabilii de ordine şi siguranţă ai cluburilor de fotbal, handbal şi baschet din judeţul Gorj, care activează în Liga I, Liga II-a şi Liga a III-a de Fotbal, în Liga Naţională de Handbal Masculin, în Divizia A de Handbal Feminin şi în Liga Naţională de Baschet Masculin. Convocarea de pregătire a fost organizată la sediul Jandarmeriei Gorj, în scopul stabilirii unor măsuri de ordine care să conducă la o bună organizare şi desfăşurare a acestor jocuri sportive. “Pe timpul desfăşurării întâlnirii au fost dezbătute teme privind faptele antisociale care sunt prevăzute în Legea nr.4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, cu modificările şi completările ulterioare, obligaţiile organizatorilor de competiţii şi ale personalului de ordine şi siguranţă, modul de acţiune al agenţilor pentru asigurarea ordinii în incinta stadioanelor, probleme întâmpinate pe timpul activităţilor de asigurare a ordinii şi siguranţei în incinta arenei sportive, în sezonul trecut. Siguranţa spectatorilor a devenit obiectivul comun al forţelor de ordine şi al organizatorilor, iar obiectivul specific jandarmilor gorjeni este de a asigura desfăşurarea în siguranţă a tuturor manifestărilor sportive din judeţul Gorj”, a spus Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here