Jandarmii, printre cei mai buni trăgători

351

DSC04426Cea de-a XXII-a ediţie a Campionatului de Tir al Ministerului Administraţiei şi Internelor s-a încheiat joi cu decernarea premiilor. La clasamentul pe echipe, lotul jandarmilor din Gorj a câştigat premiul întâi. Şi la individual, gorjenii noştri au urcat pe podium.

Gorjenii noştri s-au dovedit a fi printre cei mai buni şi anul acesta la Campionatului de Tir al Ministerului Administraţiei şi Internelor. Atât la individual femei cât şi la individual bărbaţi au urcat pe podium, pe locul al treilea, lucrători din cadrul M.A.I. Gorj.

La sfârşitul acestei competiţii sportive, a XII-a desfăşurată la Târgu-Jiu, au participat peste 130 de lucrători din cadrul structurilor M.A.I. Au fost desfăşurate două probe de concurs, o probă manşa I pistol femei şi bărbaţi, respectiv manşa a II-a pistol, iar joi s-au ales câştigătorii. Din nefericire pentru el, cel mai bun trăgător al capitalei, şeful Serviciului de Informaţii şi Relaţii Publice al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, nu a luat nici un premiu. Ediţia din acest an, care s-a desfăşurat tot pe poligonul de la DSC04383Turcineşti, a fost organizată de către Centrul Cultural al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Instituţia Prefectului – Judeţul Gorj, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, Inspectoratul de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu”, în colaborare cu Federaţia Română de Tir şi Direcţia de Tineret şi Sport Gorj.

Gorjenii, cei mai buni

Nu au vrut să piardă tradiţia din anii precedenţi, şi gorjenii au urcat din nou pe podium. Din cei 12 concurenţi din echipa M.A.I. Gorj, doi au câştigat mai mult decât experienţă, iar echipa Inspectoratului Judeţean de Jandarmi s-a situat pe primul loc la clasamentul pe echipe. Este şi cazul căpitanului Loredana Copoeru, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Gorj, care s-a clasificat pe locul al treilea, la individual femei, cu 196 de puncte. Loredana este o veche participantă a competiţiei, reuşind în anii precedenţi să câştige numeroase premii, anul trecut câştigând locul doi la femei, iar în urmă cu doi ani, locul patru. Şi maiorul Dobre Alin s-a clasificat pe locul trei la individual bărbaţi, cu 198 de puncte. Pe locul întâi la aceeaşi categorie a fost plutonierul major Cosma Ovidiu de la I.G.J.R., cu 199 de puncte, iar pe locul doi comisarul Paraschiv Vasile de la I.P.J. DSC04322Timiş, cu 199 de puncte. Câştigătoare la femei a fost agentul şef principal Taşcă Ecaterina de la I.G.P.R. Poliţia Capitalei, cu 200 de puncte, aceasta obţinând cel mai mare punctaj. După ea a urmat plutonierul ajutant Avram Mariana din cadrul I.G.J.R , cu 196 de puncte. Echipa Gorjului, de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi a obţinut un total de 762 de puncte, după ei urmând I.G.J.R. cu un total de 755 de puncte şi I.G.P.R. –D.G.P.M.B cu un total de 755 de puncte. Gorjenii care au câştigat au fost fericiţi pentru premiile obţinute şi mândri că au făcut încă o dată, numele oraşului Târgu-Jiu, cunoscut pentru cei mai buni trăgători.

Ana-Maria Catalinoiu

Comandantul Inspectoratului de Jandarmi Gorj, Florin Popescu şi-a felicitat „elevii”, la sfârşitul Campionatului de Tir, pentru prestaţia deosebită, acesta precizând următoarele: „Faptul că echipa IPJ Gorj s-a prezentat admirabil, cu rezultate pe care sincer nu ne aşteptam să le obţină, deci ocuparea locului I, este o încununare a efortului depus de ei pe întregul an. Îi apreciez şi îi felicit şi suntem foarte bucuroşi de rezultatele obţinute, sperăm ca şi în anii următori ştacheta să fie ridicată. Sunt oameni deosebiţi, care au făcut şi fac cinste Jandarmeriei Române. Eu, personal, îi felicit pentru rezultatele obţinute şi îi asigur de toată consideraţia şi respectul cuvenite”.

Cristina Răscol

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here