Jandarmii, la Liceul de Arte! Jandarmii au mers în această școală, unde, împreună cu elevii și cadrele didactice de la ,,Constantin Brăiloiu” au sărbătorit Ziua Jandarmeriei Române.
”Astăzi, am interacționat cu elevii și cadrele didactice din cadrul Liceului de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu-Jiu, în contextul sărbătoririi Zilei Jandarmeriei Române – 175 de ani de la atestarea documentară a instituției.
Am prezentat o parte din materialele și tehnica din dotarea jandarmilor gorjeni și autospeciale utilizate în misiuni. Totodată, au fost prezentate și condițiile pentru a urma o carieră în cadrul Jandarmeriei Române, au aflat detalii despre prevederile legale privind faptele antisociale care pot fi comise în proximitatea școlilor, cum să fie în siguranță în drumețiile montane și cum să protejeze mediul.
Am oferit elevilor legitimații, insigne de jandarm junior, materiale informative și am primit zâmbete și îmbrățișări care ne-au adus bucurie.
Vom reveni cu drag în mijlocul lor și cu alte ocazii”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Județean Gorj.