Jandarmii gorjeni, cu ochii pe Bacalaureat

540

Efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj vor asigura în cursul acestei săptămâni măsurile de ordine şi siguranţă publică în zona mai multor centre de examen în care se desfăşoară probele scrise ale Bacalaureatului.

În perioada 30 iunie – 4 iulie, la nivel naţional se vor desfăşura probele scrise din cadrul examenului de Bacalaureat. Pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în zona centrelor de examen din municipiile Târgu-Jiu şi Motru, precum şi din oraşele Rovinari şi Novaci, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj vor asigura măsuri de ordine publică pe timpul probelor de examen la un număr de opt centre de examen, dar şi la sediul Comisiei Judeţene. „Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Tudor Vladimirescu” Gorj va executa misiuni în scopul asigurării ordinii şi siguranţei publice la centrele de examen şi va asigura şi protecţia transportului lucrărilor scrise de la Centrele de examen la un Centru de Evaluare din municipiul Târgu-Jiu. De asemenea, în perioada 30.06 – 11.07.2014, jandarmii gorjeni vor asigura măsuri de ordine în zona centrului de evaluare de la Liceul Teologic „Sfîntul Nicodim” din municipiul Târgu-Jiu”, a anunţat Alin Ivan, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here