Iunie-lună a copilăriei

519

Ca un fulg părelnic zbură şi primăvara. Plecă să se odihneasă în nemărginirea vremii, după ce ne-a bucurat cu mantia-i călduţă, plină de mirosuri tropicale, orchestrate de muzica celestă a neobositelor păsări călătoare sosite de peste mări în România, care este patria lor unde-şi zidesc cuiburile şi dau naştere la noi vieţi înaripate… Observaţi că aceste micuţe gogoloaie cu pene sunt mai patrioate decât mulţi români. Ele nu-şi uită niciodată ţara!
Şi, iată-ne în prima lună de vară: iunie, care se anunţa bogată în evenimente încă din prima zi, când am sărbătorit Ziua Mondială a Copilului. Pe gazda noastră vremelnică Terra, cu peste 7 miliarde de locuitori, segmentul cel mai valoros care leagă generaţiile între ele, ajutând Pământul să nu rămână pustiu, umplându-l cu gânguritul gingaş al noilor născuţi şi radiind din oglinzile fermecate a milioanelor de perechi de ochişori, lumina dumnezeiască a creaţiei, care înmănunchează toate secretele universului. Sunt copiii Terrei, copiii care intră în noul lor Univers, având în privirea lor inocentă metagalaxii de întrebări… Şi de care noi, “copiii mai mari” ai Pământului, trebuie să avem grijă să-i creştem, să-i educăm, pentru a prelua ştafeta progresului omenirii. Generaţiile care se nasc acum sunt verigi ale omenirii care completează şi duc mai departe marele lanţ al umanităţii.
Luna iunie este o lună a încheierii anumitor cicluri de învăţământ, plină de examene, de speranţe şi bucurii, atât pentru elevi şi studenţi cât şi pentru părinţi şi cadre didactice.
După încheierea acestui an şcolar, noi românii nu vom şoma de lipsa evenimentelor.
Ele vor continua să ne întristeze sau să ne bucure dealungul întregii luni care prefaţează o lungă vară fierbinte, urmată de o toamnă la fel de bogată şi pestriţă în evenimente, întâietate având campania pentru prezidenţiale care va începe în noiembrie. Iar în luna iunie aveam o mare sărbătoare pe 24 iunie: Drăgaica (Sânziana).
Legenda spune că Sânzienele sunt zâne care doar în noaptea de 23 spre 24 iunie plutesc deasupra pământului cantând, dansând, dând rod bogat holdelor şi vindecând suferinţele oamenilor. Este a şasea lună a anului şi prima lună a anotimpului cel mai iubit: vara.
Gh. Rădulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here