Iulian Buduran luptă pentru novăceni

1239

Iulian Buduran este candidatul care vrea să redea Primăriei Novaci forța pe care a avut-o cu ani în urmă. Candidatul PSD luptă pentru recâștigarea drepturilor novăcenilor și își dorește să facă din localitatea de răsunet la nivel național, una dintre cele mai atractive. Cele mai importante proiecte propuse de Iulian Buduran novăcenilor se referă la preluarea serviciilor precum apa, canalul, iluminatul public stradal sau salubrizarea de către autoritatea locală. Suplimentarea alimentării cu apă din Gilort, este un alt obictiv pe care și-l propune Buduran, astfel încât locuitorii orașului să nu mai aibă de suferit pe timp de secetă. Rămânând în aceeași zonă, extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canal, reprezintă un alt obiectiv al candidatului PSD la Primăria Novaci.
La capitolul infrastructură rutieră, Iulian Buduran și-a propus asfaltarea tuturor drumurilor din localitate. Retrocedarea tuturor suprafețelor rămase neatribuite, astfel încât toți cetățenii cu drepturi să poată intra în posesia acestora, este necesară și obligatorie, de aceea, în cazul în care va reuși să acceadă la Primăria Novaci, Iulian Buduran o va trata cu prioritate.Rânca rămâne una dintre cele mai grele probleme cu care se confruntă localitatea Novaci. Problema administrării zonei montane trenează de ani buni, iar până acum autoritatea locală din Novaci nu s-a implicat suficient pentru sprijinirea operatorilor de turism de acolo. Candidatul PSD își propune găsirea de urgență a unei soluții, astfel încât proprietarii cabanelor din zonă să dispună de toate utilitățile, iar turiștii să se poată bucura din plin de bogățiile oferite de munții Gorjului.
M.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here