Iubitorii de teatru de păpuși, invitați la întâlnire cu Sultănița

951

Copiii de toate vârstele sunt invitați, astăzi, la un spectacol de teatru de păpuși, la Teatrul de Vară din Târgu-Jiu. Săptămâna aceasta, spectatorii vor avea ocazia de a descoperi povestea prințesei Sultănița. Ca de fiecare dată, spectacolul va începe la ora 10.30, iar intrarea este liberă. Dacă vremea va fi nefavorabilă, spectacolul va fi amânat și reprogramat ulterior.

Trupa de păpușari ,,Pinocchio”, din cadrul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu, invite, astăzi, copiii, părinții și bunici la o nouă piesă de teatru. Pentru săptămâna aceasta a fost aleasă piesa ,,Sultănița”, un spectacol plin de dans, muzică și culoare. Cupletele și regia artistică sunt semnate de Viorel Gârbaciu, iar textul îi aparține lui Carol Landh. Din distribuție vor face parte: Alina Mornea, Adelina Popescu, Daniela Rednic și Liliana Uscătescu. Organizatorii le reamintesc spectatorilor că rândurile pe care vor putea sta vor fi semnalizate prin marcaje de culoare verde. În cadrul rândurilor marcate pentru spectatori, distanța față de următorul spectator sau grup de spectatori, aparținând aceleași familii, va fi de 3 scaune (echivalentul a 2 metri). Accesul în incinta Teatrului de Vară se va face pe poarta principală – strada Vasile Alecsandri, nr.53, iar ieșirea se va realiza pe poarta secundară – spatele Casei de Cultură.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.