Iubire de cultura naţională şi de locurile natale – Revista NOVĂCEANUL l-a Omagiat pe Poetul Nepereche Mihai Eminescu

385

Am primit la timp, dar am întârziat eu ceva vreme să semnalez apariţia publicaţiei lunare NOVĂCEANUL. De ţinută literar-culturală înaltă, aşa cum ne-a obişnuit mai totdeauna. Chit că numără doar şase pagini, două dintre acestea îi sunt dedicate Poetului Nepereche Mihai Eminescu.

Eseistul, filozoful şi prozatorul pe care l-a descoperit recent – prof.univ.dr. N. Vinţanu ne copleşeşte uimindu-ne cu al său duios şi cald articol de gardă – de fapt, editorialul revistei NOVĂCEANUL – „Doinind împreună cu Eminescu”. Domnia sa face o caldă prezentare poetului nostru naţional Mihai Eminescu, de la a cărui zi de naştere s-au împlinit în acest an, pe 15 ianuarie, 166 de ani. „Zeci de generaţii au crescut sub lumina gândirii sale profunde turnată în versuri de o armonie fără seamăn”, cum ni se mai spune.
Poezia eminesciană, scrierile sale politice şi filosofice, analizele şi reportajele gazetăreşti nu s-au bucurat, din păcate, de o cercetare temeinică, deşi s-au scris zeci de tomuri, s-au obţinut multe doctorate pe teme din creaţia eminesciană”, susţine prof.univ.dr. N. Vinţanu. Tot el ne reaminteşte că <<Poezia Doina a avut, încă de la scrierea sa, un destin dramatic. Aceasta urma să fie citită la dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare, în anul 1983. Citirea poeziei nu s-a produs însă, nu fiindcă poetului i-ar fi fost teamă să rostească cu voce tare adevărurile cuprinse în aceasta, ci din cauză că n-ar fi fost potrivită cu împrejurările.(…) Regimul comunist a pus-o la index, deoarece spunea că „Din Hotin până la Mare/ Vin muscalii de-a călare”. După 1989, a fost reeditată, dar din nou trecută sub tăcere, pentru că „Tot Românul plânsu-mi-s-a/ Că nu mai poate străbate/ De-atâta străinătate”. Asta, desigur, îi supără pe străinii de la Bruxelles, de la Istanbul sau de nu ştiu unde, care chipurile ar veni „să ne dezvolte, să ne facă fericiţi”.>>
Ca o completare ce nu-l contrazice pe distinsul autor, amintim că la 16 noiembrie 1983, la Reghin, în cadrul Cenaclului Flacăra, un alt poet şi el naţional şi naţionalist în sensul bun al cuvântului – Adrian Păunescu a recitat poezia Doina de Mihai Eminescu. Pentru acest fapt îndrăzneţ obţinu-se aprobarea verbală a conducătorului ţării de atunci, Nicolae Ceauşescu, şi ei fiind contra muscalilor din vremea lor. Normal, Adrian Păunescu a fost primul care-a scos de la naftalină poemul Doina, cu toate riscurile, dar fără a păţi ceva. Întrucât Nicolae Ceauşescu era un mare patriot şi un om de cuvânt.
Sunt total de acord cu prof.univ.dr. N. Vinţanu că <<Doina lui Eminescu este scrisă parcă în zilele noastre când spune “Vai de biet Român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul,/ Nici nu-i merge, nici se-ndeamnă,/ Nici îi este toamna toamnă,/ Nici e vara vara lui/ Şi-i străin în ţara lui. >> Foarte documentat este şi articolul “EMINESCU ÎN GORJ”, al scriitorului Ion Filipoiu, ce susţine fără prea multe probe că Mihai Eminescu ar mai fi fost odată în Gorj, cu 12 ani mai înainte de 1878. Ipoteza este de discutat, nici poetul gorjean cu Buletin de Bucureşti Ion Filipoiu nu bagă mâna-n foc că lucrurile ar fi stat aievea. Oricum, “istoria literară consemnează faptul că, în vara anului 1878, vreme de peste două luni, Eminescu s-a aflat, într-o binefăcătoare vacanţă, la Conacul junimistului Nicolae Mandrea, din localitatea Floreşti.” “Drumul lui Mihai Eminescu de la Răşinari la Giurgiu, în toamna anului 1866”, de Ion Filipoiu se citeşte cu plăcere şi cu toţii am vrea ca lucrurile să fi stat aievea.
Într-o vreme în care şcoala românească nu trece prin cele mai bune momente ale ei, NOVĂCEANUL dedică două articole subiectului: “Şcoala şi comunitatea locală. Bilanţul unui an care a început, aşteptări la începutul unui nou an”, de prof. Elena Basarabă, şi “Imagini în cuvinte: Şcoala din Novaci”, de prof. Ion Elena, director CJRAE Gorj.
Acelaşi condei de patriot strălucit – prof.univ, dr. N. Vinţanu mai consemnează şi “157 de ani de la Unirea Principatelor Române”, iar reputatul poet Ion Florea publică poemul sentimental “ALBUMUL”. Titu Cârciu are o pledoarie pentru “Primarul rămas pentru totdeauna în conştiinţa novăcenilor PROFESORUIL SERGHIE S. LEUŞTEAN”, admirabilă şi în contrast cu nepăsarea târgujienilor pentru marii săi primari Vasile Lascăr, din secolul XIX, şi Titu Pânişoară, de la finele secolului XX, oameni în urma cărora a rămas ceva. Nu ca în zilele noastre!
Scriitorul Constantin Dârvăreanu prezintă cu lux de amănunte personalitatea profesorului în criminologie la Facultatea de Drept, autor de cursuri universitare, dar şi al incitantei cărţi: “Ciobanul din Zănoguţa”, Editura Foton, Braşov, 2015. Şi pagina ultimă, a şasea, are două articole cu impact politic şi social, scrise de condeieri de mare talent şi trăitori în cetate pentru cetate: “Vino Doamne, să vezi ce s-a ales de noi… “ al Prof.univ.dr. N. Vinţanu, dar şi pamfletul-memorialistic “Aplaudacii”, despre întâmplări din Epoca de Aur(sintagmă nefericită, culmea, ce-i aparţine reputatului scriitor şi jurnalist Octavian Paler!)
Ion Predoșanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here