ITM Gorj, cu ochii pe angajatori

485

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Gorj a desfăşurat în săptămâna 26 – 30 mai 2014 mai multe acţiuni de îndrumare, prevenţie şi control în domeniul relaţiilor de muncă şi al securităţii şi sănătăţii în muncă. Nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate cu persoane fără forme legale de angajare, în schimb au fost depistate 38 de neconformităţi în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă.

Potrivit ITM Gorj în perioada menţionată nu au fost depistaţi angajatori care să presteze activitate cu persoane fără forme legale de angajare. S-au aplicat însă 9 sancţiuni contravenţionale la 7 angajatori în valoare de 9.500 lei, sancţiunile contravenţionale fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 53/2003, republicată şi a H.G. nr.500/2011, actualizată.
“Principalele deficienţe constatate pentru care au fost dispuse măsuri angajatorilor au fost: nerespectarea prevederilor legale referitoare la acordarea repausului săptămânal, nerespectarea clauzelor prevăzute în contractele individuale de muncă, precum şi nerespectarea prevederilor legale referitoare la transmiterea registrului general de evidenţă al salariaţilor”, a precizat George Romanescu, şeful ITM Gorj.

Multe nereguli
Totodată, inspectorii ITM Gorj au efectuat şi 73 controale pentru respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă. Aici au fost depistate 38 de neconformităţi care au fost sancţionate contravenţional cu amenzi în valoare de 32.500 lei. Principalele neconformităţi pentru care s-au aplicat sancţiuni au fost: neevaluarea tuturor riscurilor existente la locurile de muncă, neasigurarea organizării şi funcţionării comitetului de securitate şi sănătate în muncă, instruire necorespunzătoare a personalului, neasigurarea dispozitivelor de protecţie la organele aflate în mişcare ale echipamentelor de muncă, neefectuarea controlului medical periodic, truse medicale incomplete la locurile de muncă.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here