ITM Gorj continuă să sancţioneze pentru munca la negru

222
itmÎn săptămâna 16-20 noiembrie 2009, reprezentanţii Compartimentul Relaţii de Muncă au efectuat 32 controale pentru identificarea si combaterea cazurilor de muncă fără forme legale de angajare sau controale tematice, potrivit atribuţiunilor ce revin Inspectoratului Teritorial de Muncă Gorj din actele normative care îi reglementează activitatea.

Astfel, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale la 9 angajatori, dintre care 3 amenzi în valoare totală de 6.500 lei.

De altfel, au fost efectuate un număr de 14 controale de verificare privind respectarea prevederilor legale în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă şi au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 lei.
Totodată, reprezentanţii ITM Gorj au desfăşurat acţiuni prevăzute pentru această perioadă în Programul cadru de acţiuni al Inspecţiei Muncii, precum supravegherea pieţei în domeniul de competenţă, efectuarea de controale privind respectarea prevederilor legale în domeniul SSM în sectoarele industrie, comerţ, transporturi, dar şi instruirea conducătorilor auto de la societăţile cu un număr mai mare de 5 angajaţi în această funcţie, cu scopul reducerii evenimentelor rutiere. Acestor activităţi li s-au adăugat şi controalele privind respectarea prevederilor legale în domeniul SSM la capitolul construcţii, precum şi cercetarea accidentelor de muncă şi a incidentelor periculoase din această perioadă.
Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here