ITM Gorj ancheteză încă incidentul de la Centrul din Vădeni

341

Ancheta Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în cazul celor două salariate, de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi “Bâlteni”, nu s-a finalizat.

Este deja cunoscut faptul, că la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi “Bâlteni, aflat în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj, a avut loc, recent, un incident, în urma căruia două persoane, care lucrau în cadrul instituţiei au fost agresate, bătute, iar una dintre ele a ajuns chiar la spital. Bărbatul care a agresat cele două persoane, primea ajutor în cadrul centrului. În urma celor întâmplate Reprezentanţii ITM Gorj au fost anunţaţi şi au promis că vor ancheta incidentul care a avut loc pe 18 iulie.
„Au fost trimişi la faţa locului, doi inspectori ITM care investighează cazul. Ancheta este încă deschisă, în cazul celor două salariate bătute de la Centrul de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică pentru Adulţi Bâlteni, încă nu s-a finalizat”, a declarat, George Romanescu, şeful ITM Gorj.
Salariatele aşteaptă decizia ITM Gorj mai ales că ele cunosc faptul că “bătăuşul” va rămâne, în continuare, în instituţie, în ciuda celor petrecute în mai multe rânduri aici.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here