Situație fără precedent petrecută, luni dimineața, la un cabinet de oftalmologie, situat pe strada 8 Mai, din Târgu-Jiu. Un pacient italian, în vârstă de 68 de ani, cu probleme de diabet insulinodependent și hipertensiune, trimis acolo de medicul de familie pentru un control oftalmologic, doctorul Tiberiu Golu lucrând cu Casa de Asigurări, a fost refuzat pur și simplu la un banal consult. Motivul refuzului este ieșit din comun, mai exact i s-a spus pacientului și soției că nu pot fi primiți în cabinet, deoarece cel care necesita controlul medical era,,italian”. Deși soția a încercat să explice că italianul nu mai plecase în Italia, din Gorj, de peste un an de zile, acesta tot a fost refuzat. Medicul oftalmolog Tiberiu Golu a declarat pentru Gorjeanul că nu este convins că italianul nu a fost în Peninsulă, spunând răspicat că acesta poate fi consultat, nu în cabinetul său, ci în spital.
Cioci Mario, rezident în România de 6 ani, acesta fiind căsătorit în Italia cu o gorjeancă, ambii deținând o proprietate la Curtișoara, a fost pus, ieri, într-o situație de neimaginat. În contextul fricii de Coronavirus, italianului i s-a refuzat accesul la serviciile medicale, el fiind refuzat la un consult oftalmologic doar pentru simplul fapt că este italian. Deși acesta a explicat că nu a mai plecat din România de peste un an, lui și soției sale i s-a închis ușa cabinetului în nas. O spune uimit chiar italianul, care este șocat de reacția urâtă a asistentei care l-a trimis înapoi în Italia, după ce i-a transmis că nu va fi văzut de medicul de specialitate.
,,Medicul oftalmolog, din păcate, nici nu l-am văzut, era în cabinet, dar reacția asistentei care ne-a deschis ușa a fost foarte, foarte urâtă. De când sunt în România eu nu am mai văzut așa ceva. Am simțit răutate! Asistenta mi-a zis că doctorul nu vrea să mă consulte că sunt italian.
Aveam mască și mănuși și eu și soția. Am încercat să explicăm situația, dar degeaba… Sunt la mâna sistemului de sănătate român, pentru că m-am înscris aici, am medic de familie de la Târgu-Jiu. Zborurile spre Italia sunt oprite, nu mă pot întoarce în Italia ca să mă vadă un medic de acolo, e absurd. Nu am mai văzut așa ceva. Eu nu am mai fost în Italia de peste un an, dar așa reacție nu am mai văzut”, a spus, pentru Gorjeanul, Cioci Mario.
Soția italianului este la fel de șocată și spune că medicul de familie a trimis-o la cabinetul dr. Golu, pentru că acesta are contract cu Casa de Asigurări, în contextul închiderii Policlinicii.
,,Medicul de familie ne-a trimis la dr. Golu. Știu că are un cabinet privat, dar chiar și așa, să fim refuzați încă de la ușă. Nu ne-au lăsat nici să intrăm în cabinet. Când i-am zis asistentei că urc și eu cu pacientul că nu vorbește românește mi-a transmis: <>”, a explicat soția lui Cioci Mario, îngrijorată de starea de sănătate precară a partenerului său de viață.
Dr.Golu: ,,Nu îl consult. Nu vreau să îmi închidă DSP-ul cabinetul!”
Am încercat să verificăm dacă cele precizate de cei doi soți Cioci se confirmă, contactând medicul oftalmolog vizitat, luni dimineața, de respectivii. Am aflat, cu stupoare, că dr. Golu nu doar confirmă incidentul și susține că nu vrea să-l consulte pe pacientul italian, impedimentul fiind cetățenia acestuia.
,,Au fost cei doi la cabinet. Eu nu i-am văzut, a coborât asistenta de la centrul de permanență la ei. Este adevărat, am refuzat să îl consult pe italian, deoarece nu am siguranța că nu a venit acum din Italia. Fără un triaj epidemiologic cum să fac asta. Eu nu îmi expun cabinetul până nu știu dacă i s-a făcut triaj epidemiologic. Să meargă la spital! Nu sunt eu singura lui posibilitate. Nu vreau să îmi închidă DSP-ul cabinetul și să mă bage în carantină”, a spus dr. Tiberiu Golu.
Deși i-am explicat medicului că reacția sa este exagerată, pacientul de 68 de ani putând demonstra că nu a fost plecat din țară, l-am întrebat dacă îl va consulta totuși asta dacă italianul vine cu un document de la DSP. Asta cu mențiunea că pacientul fusese trimis la cabinetul de oftalmologie chiar de medicul de familie al italianului, care i-a dat trimitere acestuia, evident după ce a intrat cu respectivul în contact.
Dr. Golu a refuzat însă și această posibilitate. ,,Nu fac așa cu orice pacient, dar cu italianul îmi iau aceste măsuri de precauție. Nu îl consult chiar dacă revine cu hârtie de la DSP. Să meargă în spital, nu sunt singura posibilitate”, a completat doctorul oftalmolog, conștient că italianul nu poate pleca în Italia pentru un simplu consult la ochi.
Frică de Coronavirus sau…
Am transmis familiei Cioci refuzul medicului oftalmolog și le-am indicat să se adreseze, marți, Spitalului Tudor Vladimirescu, în incinta căruia funcționează Secția de Oftalmologie.
Chiar dacă va fi obligat să treacă de triajul epidemiologic, pacientul rezident în România are drept la sănătate la fel ca orice locuitor al acestei țări.Teama de Coronavirus naște însă situații de genul celei în care este implicat italianul Mario Cioci, care pot fi reparate însă printr-un comportament normal și corect al personalului medical din SJU Târgu-Jiu, de la care, Gorjeanul, are însă mari așteptări.
ANAMARIA STOICA
corecta reactia medicului! sa se duca la el in italia! am vazut italian la cumparaturi bolnav copt care mai si staranuta pe produsele din vitrina cu mezeluri! niste nesimtiti! mint de rupt si ne aduc ot felul de boli.
Suntem intr o situație de criza!!! Fiecare lupta pentru menținerea sănătății lui.Italianul trebuia sa dovedească ca nu este contaminat ,mai ales ca nici nu vorbea românește.
Doctorul a procedat bine
Suntem totusi oameni. Nu se face asa ceva!!! Sa-i fie rusine domnului doctor! In primul rand sa vorbim despre etica profesionala…
Foarte bine a făcut doctorul! Mulți mint ca nu sunt proaspat veniți și ne contaminează pe toți. Sa se ducă la Spital
Nu este de acuzat doctorul.In aceste situatii nu discutam de moralitate sau etica.