ISU Gorj n-a mai detonat blocuri de gheaţă din 2004

360
Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj nu s-au mai confruntat cu formarea de mase de gheaţă pe râurile şi pârâurile din judeţ încă de acum şase ani. „Nu am avut astfel de probleme în ultimii ani, deoarece nu au existat perioade lungi de ger, în care apele să îngheţe şi să devină un pericol pentru mediu şi cetăţeni.

Nu avem condiţii de favorizare şi aceste fenomene nu sunt prea des întâlnite în zona noastră”, a declarat Mihai Avrămescu, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Tot acesta a mai spus că, în iarna anului 2004, prin explozie, membrii de la Protecţia Civilă au intervenit în zona Tismanei pentru a debloca albia unui râu de gheaţă, formată din cauza gerului. Datorită numeroaselor coduri meteorologice emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, ISU Gorj are grijă ca zilnic echipajele să fie pregătite în vederea intervenirii pentru prevenirea unor inundaţii în zonele acela mai favorizate ale judeţului. „Primele măsuri trebuie să şi le ia cei de la Serviciul de Gospodărire a Apelor Gorj, iar apoi, dacă cei de la comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, nu fac faţă noi sunt pregătiţi să intervenim”, a mai adăugat Avramescu. În ţară, în mai multe localităţi, echipajele ISU au detonat blocajele de gheaţă de pe principalele râuri.

Izabella MOLNAR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here