ISU Gorj dă asigurări: Există certitudinea că riscurile sunt minimalizate în școli

64

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj a informat despre situaţia unităţilor de învăţământ care necesită obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu. Astfel, din totalul de 532 clădiri din județ, pentru 278 clădiri nu este necesară obținerea acestui act administrativ în conformitate cu prevederile legale în vigoare, 209 dețin autorizație de securitate la incendiu, iar 45 dintre cele 46 de unități școlare care nu și-au obținut încă autorizația de securitate la incendiu dețin aviz de securitate la incendiu.

„Clădirile care dețin aviz de securitate la incendiu nu înseamnă că reprezintă un pericol pentru copii, cum nu înseamnă nici faptul că la construcțiile care dețin autorizație de securitate la incendiu nu există riscul sau posibilitatea de a se produce o situație de urgență generată de un incendiu. Există doar certitudinea că sunt îndeplinite toate condițiile de securitate la incendiu și că riscurile sunt minimalizate”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj, în conferința de presă de săptămâna trecută.
Instituția a comunicat ieri, 9 septembrie, odată cu începerea noului an școlar, că verificările unităților școlare vor continua. „Atunci când vorbim despre unitățile școlare, vorbim în principal despre copii, pe care cu toții ne dorim să-i știm în siguranță. A devenit o practică pentru noi, pompierii militari, ca premergător începerii anului școlar, să efectuăm verificări la unitățile școlare din județ pentru a ne asigura că nu există pericole majore și riscuri de producere a situațiilor de urgență la aceste categorii de construcții.Scopul nostru nu este doar acela de a verifica aceste construcții și încercăm, ca și în anii precedenți, să organizăm diferite activități prin care să interacționăm direct cu copiii și, prin discuții constructive, să-i facem pe de o parte să conștientizeze riscurile de producere a situațiilor de urgență, iar pe de altă parte să cunoască regulile pe care trebuie să le adopte atunci când se produce o situație de urgență”, transmit pompierii.

Activități împreună cu copiii
Inspectoratul atrage atenția că elevii din clasele mari se pot informa cu ușurință despre riscuri și chiar sunt rugați să se informeze, accesând platforma națională https://fiipregatit.ro/.
„Cei mai mari dintre copii au luat contact cu lumea tehnologiei, în special cu rețelele de socializare. Pe ei îi rugăm să-și rupă o mică parte din timpul lor liber și să acceseze platforma națională https://fiipregatit.ro/.
Pentru cei mai mici, dar și pentru cei mari deopotrivă, pe parcursul anului școlar vom organiza o serie de activități atractive prin care, cu siguranță, vor învăța multe informații foarte utile despre cum ne comportăm atunci când se produce o situație de urgență.
Dragi copii, vă urăm un an școlar așa cum vi-l doriți, rezultatele pe care le obțineți să fie pe măsura așteptărilor voastre și, cel mai important, să fiți feriți de situațiile de urgență!”, a mai transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență Gorj.
M.C.H.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here