Istoricul satului şi bisericii Călugăreasa, comuna Prigoria

2943

Satul Călugăreasa aparţine de comuna Prigoria – Gorj, se află pe partea dreaptă a pârâului Câlnic, care se varsă în râul Gilort din comuna Albeni. Satul Călugăreasa datează din anul 1706, aşa cum arată documentele istorice. Numele de Călugăreasa l-a luat de la călugării care munceau pe acest pământ şi aparţineau Mănăstirii Tismana – Gorj. Din satul Călugăreasa al comunei Prigoria s-au ridicat cei mai mulţi intelectuali cu studii superioare şi medii. Dr. Popescu Nicolae, fiu al satului Călugăreasa, a decedat la 13 septembrie 1990, în vârstă de 65 de ani. Dr. Burghiu Dorel, stomatolog stabilit la Lugoj, în vârstă de 80 de ani.

Dr. Burghiu Nicolae, ginecolog, a lucrat în comuna natală ca medic de familie, apoi ca ginecolog la Spitalul Târgu-Cărbuneşti şi de aici a plecat la Lugoj la spital, alături de fratele său Dorel. Prof. Constantin Birău, fost primar de Cărbuneşti, stabilit în Cărbuneşti, în vârstă de 77 de ani. Ing. Ionescu R. Nicolae a fost director general al Uzinelor Balş, bine apreciat de Nicolae Ceauşescu; toată lumea îl ştia de „Menixs” care a angajat mulţi oameni din satul nostru; a murit la vârsta de 58 de ani, ar avea la ora actuală 78 ani, mi-a fost coleg de an, de gazdă şi de pat. „Dumnezeu să-l odihnească în pace!”. Miruţă Georgică a fost mulţi ani preşedinte la Tribunalul Gorj; acum este pensionar şi avocat. Mutu Spiridon, informatician stabilit la Piteşti, tatăl fotbalistului Mutu Adrian. Mutu Sabin….mare patron stabilit la Motru. Soţii ing. Maria Trancă (fostă Mutu) şi Trancă N. Ion, agronomi stabiliţi în satul Călugăreasa, comuna Prigoria, proaspeţi pensionari; buni gospodari şi specialişti. Prof. Prunescu Ovidiu, bun matematician, apoi pensionar, având vârsta de peste 70 ani. Trancă Nicuşor, jurist cu cabinet de executor judecătoresc la Târgu-Jiu – Gorj. Ing. Birău Sorin, mare patron în Bucureşti în domeniul construcţiilor, în vârstă de 57 ani. Birău Mihai, comisar-jurist, şeful Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, în vârstă de 52 de ani. Ing. Colceag Nelu, zis Paca, lucrează în domeniul petrolului şi este consilier la comuna Prigoria; bun specialist şi gospodar. Miruţă Augustin, informatician stabilit în Târgu-Jiu. Prof. Burghiu Gheorghe, decedat în anul 1999, la vârsta de 64 ani;  un om de mare valoare social-politică, înainte de 1989 ajutând pe mulţi oameni din sat în toate problemele pe care le aveau; astăzi ar avea vârsta de 79 de ani dar din cauza complicaţiilor pe care i le-a dat diabetul a plecat din lumea asta mai devreme decât a trebuit. Ing. Dumitru Titi lucrează în minerit. Mursoi-Belega Lidia, inginer agronom, lucrează la Primăria Scoarţa. Colţea Liliana, jurist-grefier, lucrează la Tribunalul Gorj; înainte de căsătorie se numea Toma Liliana, specialistă bună şi frumoasă. Dobrovie Mihaela lucrează ca juristă-grefieră la Judecătoria Târgu-Cărbuneşti, bună specialistă şi frumoasă. Preot Samfira Petru, vârsta 80 ani, stabilit în Bucureşti. Ulescu Adela, ce prin căsătorie poartă numele de Nica, soţia secretarului Răzvan Nica, de la Primăria Prigoria, o fată inteligentă, lucrează în Târgu-Jiu, în domeniul finanţelor şi calculatoarelor. Ing. Mutu Cosmin lucrează în cadrul armatei. Ing. Guran Nicolae este pensionar; a lucrat în minerit în Valea Jiului. Ing. Bulurda Nicu, pensionar, a lucrat în domeniul maşinilor agricole; acum este pensionar. Subing. Viorica Popescu-Preot – pensionară. Ing. Trancă V. Gheorghe – pensionar. Dr. Bachiche Ileana, medic veterinar, lucrează într-o fermă personală în judeţul Bacău. Înv. Tonica Burghiu – Catană, pensionară. Dr. Tiberiu Trancă, medic veterinar, lucrează în cadrul Direcţiei Sanitar Veterinare Gorj. Tehnicieni veterinari: Mutu Ion, Bizon Gheorghe, Lăutaru Viorel şi Miruţă Costel – pensionari. Prof. Sanfira Gogică, profesor în Valea Jiului, apoi pensionar stabilit acolo, la Vulcan. Fraţii Hodoiu Nicolae şi Hodoiu Sabin, maiştri mecanici pensionaţi. Nicolae e decedat. Mircea Ungureanu, decedat, ar avea vârsta de 82 de ani, a fost secretar de sfat la Prigoria, Albeni şi contabil şef la CAP Albeni. Tot stabilită în satul nostru prin căsătorie este şi doctoriţa Iliescu Iuliana, medic primar generalist de mare valoare profesională ale cărei diagnostice sunt confirmate de mari clinici din ţară. Soţul ei se numeşte Iliescu Marcel şi este jurist. Şi tot din satul nostru Călugăreasa face parte şi edilul nostru, economist jurist Răgman, primar de 4-5 mandate, până în prezent. Şi în final, subsemnatul Dr. Ion Trancă, primul medic veterinar de pe Valea Câlnicului, având vârsta de 82 ani, lucru confirmat de poetul, scriitorul şi publicistul Ion Trancă, în cartea sa apărută în anul 1993 – „Vremuri, oameni şi cântece de pe Câlnic” Să mă scuze cei pe care am omis să-i amintesc, nenominalizându-i.
Biserica Călugăreasa cu numele „Toţi Sfinţii”, construită de paharnicul Gheorghe Bengescu în anul 1822 şi reparată în 1899. Este cea mai veche biserică din zonă, bine construită şi întreţinută, având preot pe Gheorghe Verzan, venit din Curtişoara, căsătorindu-se cu Stanca Popescu, din Albeni, stabilindu-se definitiv în comuna Negoeşti. Acest lucru s-a petrecut cu 90 de ani în urmă. A avut şi copii, pe Sabin şi Sicu; Sabin l-a urmat în profesie şi, fiind un element excepţional, a ajuns să lucreze în cadrul Patriarhiei Bucureşti cu patriarhul Teoctist, mâna dreaptă a acestuia; acest Sabin nu mai trăieşte astăzi, murind înaintea patriarhului, la vârsta de 65-70 ani. După părintele Verzan s-au perindat mai mulţi preoţi ca giranţi, Vintilă Greceanu, Gherghe Oprişan, Fîciu, Răgălie. După aceea a venit parohul Vasile Mihăilă, din Crasna, Gorj, un preot foarte bun dar din cauza condiţiilor materiale proaste a plecat în Italia să lucreze. Apoi a venit ca girant preotul Ion Popescu, dirigentele; după aceea a apărut Marius Popescu, din Albeni, care n-a stat prea mult timp şi a plecat în alte servicii. Şi în sfârşit, că aici am vrut să ajung, la  ora actuală ne-a venit un preot de vreo 2-3 ani din Băleşti – Târgu-Jiu, un tânăr care are vârsta de 28 de ani, se numeşte Lascu Ion Iulian, înalt, suplu, parcă-i tras printr-un inel, cum zice proverbul românesc. Este un preot nu prea vocal, cum sunt alţii; vorbeşte numai când este întrebat şi răspunde enoriaşilor cu mult calm şi blândeţe. Mai sunt domnişoare, doamne tinere care vor să-l provoace la discuţii; nici vorbă să se abată de la cuvintele „Doamne miluieşte”. Deci acest tânăr preot a primit harul de la Dumnezeu să fie un bun păstor al Bisericii şi credincioşilor. Iar preotul este un bun gospodar la Băleşti, ocupându-se de producerea cerealelor şi legumelor pe care le scoate la vânzare. Are şi un mic sector zootehnic, care îi aduce venituri consistente în  gospodărie şi pe piaţă, la vânzare. Preotul Lascu este ajutat în desfăşurarea activităţii de Neluş Cornoiu, cântăreţ, şi Nicu Mutu, paracliser. Nu trebuie uitat regretatul Blendea Costel care a fost de mare folos în gospodărirea acestui locaş sfânt, îndeplinind funcţia de consilier şi paracliser. Preotul Lascu Ion merită toată stima noastră, a enoriaşilor din Parohie, şi vom fi alături de el şi la bune şi la mai puţin bune, date de Bunul Dumnezeu.
Dr. Ion Trancă, pensionar

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here