Îşi aşteaptă promovarea! – Finu’ Chircu ţine cu dinţii de maşina de serviciu de la CE Turceni

331

deschiderePedelistul Sorin Chircu nu vrea în ruptul capului să renunţe la privilegiile pe care Complexul Energetic(CE) Turceni i le-a pus la dispoziţie, atunci când era mare şef în unitate iar pe val era şi Ionel Manţog, care îl proteja.

Chircu nu lasă astfel maşina de serviciu cu care face de astfel peste 100 de kilometri zilnic de la Târgu-Jiu la muncă şi retur, pe banii CE Turceni, unitate care bagă, de asemenea, miliarde în repararea acestor autoturisme. ,,Portocaliul” a fost obligat de conducerea unităţii energetice ca după schimbarea organigramei şi detronarea sa din funcţie să lase maşina în parcarea unităţii. Singurul care a făcut asta a fost însă Ionel Manţog, Chircu trăgând sforile pentru a rămâne şef şi a-şi păstra privilegiile.

Pedelistul care aspiră, în continuare, la funcţia pe care a avut-o Dan Gavrilescu în organizaţia de tineret a PDL, arată acum că nu se mulţumeşte cu puţin făcând diligenţe pe la conducerea CE Turceni să îl pună iar şef. Chircu se visează astfel şef de Departament în cadrul CE Turceni asta pentru a nu-şi pierde beneficiile, adică maşina de serviciu, telefonul, cota de motorină şi trecerea pe la subalterni.

Chircu nu se târăşte pe genunchi degeaba, asta deoarece el s-ar putea să aibă un câştig de cauză. Să nu uităm că naşul său, Cosmin Popescu, face parte din echipa câştigătoare a lui Ion Ruşeţ, iar deputatul se pare că deja şi-a pus cererea în mişcare în favoarea finului.

Şi astfel, în scurt timp, Chircu va fi din nou şef de Departament la Protecţia Muncii, post pe care îl vizează încă de la schimbarea organigramei în CE Turceni.

Greu la vorbă, dar tare în relaţii

Deşi colegii de partid îşi dau coate atunci când vine vorba de Sorin Chircu, ,,specialistul” care vorbeşte ,,rar” dar ar fi de preferat să nu îşi mai deschidă gura deloc, pedelistul ştie să-şi folosească carnetul ,,portocaliu” mult mai bine decât alţii cu gura mare. Nu degeaba în septembrie anul trecut, Chircu a aterizat în Consiliul de Administraţie al SC Minprest Serv SA, luând locul şefei de la Vama Târgu-Jiu, Gabriela Liao. Apoi luna trecută Chircu a reuşit performanţa de a fi ales secretar executiv în PDL Gorj, fapt pentru care pare imposibil să nu îşi ia funcţia înapoi la CE Turceni.

Anamaria Stoica

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here