Ișfan are un nou adjunct

627

Inspectorul școlar general Ion Ișfan are, de câteva zile, un nou adjunct. Este vorba de Marian Staicu, care până în prezent a ocupat funcția de inspector școlar pentru management instituțional.

După mai bine de o lună, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Gorj are echipa de conducere completă. Începând cu data de 21 noiembrie, Marian Staicu, inspectorul școlar pentru management instituțional, a fost numit inspector școlar general adjunct cu delegație. Marian Staicu este titular la Liceul Teoretic Novaci și are o activitate îndelungată în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj.

Patru adjuncți în doi ani
Marian Staicu este cel de-al patrulea inspector școlar general adjunct numit în ultimii doi ani. Deși au fost organizate concursuri pentru ocuparea acestei funcții, niciunul dintre candidații înscriși nu a reușit să le promove. Din august 2014 până în iunie 2015, această funcție a fost ocupată de Petre Nanu. Din septembrie 2015, în locul acestuia a fost numită Dorina Popescu, care la data respectivă ocupa funcția de director la Colegiul Tehnic ”Ion Mincu” din Târgu-Jiu. Niciunul dintre cei doi nu a dorit să participe la concursurile organizate de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice pentru postul de adjunct din cadrul IȘJ Gorj. Dorina Popescu a ocupat acest post până în iunie 2016, când a fost înlocuită cu Maria Cochină. Detașarea acesteia din urmă pe funcție a încetat la mijlocul lunii trecute, iar de atunci postul de inspector școlar general adjunct din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Gorj a rămas fără ocupant. La ultimul concurs pentru ocuparea acestui post, organizat chiar în toamna acestui an, s-au înscris cinci candidați: Bogdan Constantin, Romeo Prunescu, Daniel Mocioi, Maria Ganea și Maria Cochină. Dosarele a trei dintre aceștia – Maria Cochină, Romeo Prunescu și Maria Ganea – au fost însă respinse de MENCȘ, astfel că aceștia nu au mai putut participa la concurs. În cursă au rămas doar doi candidați, Daniel Mocioi și Bogdan Constantin, însă niciunul dintre ei nu a reușit să treacă cu brio de toate probele. Pentru a promova concursul, aceștia trebuiau să treacă de trei probe: evaluarea curriculumului vitae, rezolvarea unui test-grilă și susținerea unui interviu în fața comisiei de concurs.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here