Iriza, Cârciumaru și Weber au dat șah Codului Silvic pentru CEO! Deputatul Vîlceanu a votat împotrivă

325

Amendamentul propus de către senatorul ALDE, Scarlat Iriza, și susținut de senatorul Florin Cârciumaru și de către deputatul Mihai Weber, ambii de la PSD, privind modificarea Codului Silvic, astfel încât exploatarea terenurilor forestiere pentru extinderea carierelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) să se facă într-un mod mai rapid, a trecut acum de Camera Deputaților. Asta cu atât mai mult cu cât compania din Gorj încearcă de 4 ani ce zile să facă acest demers, deoarece are zeci de hectare de teren forestier pe care nu-l putea exploata, Codul Silvic interzicând acest lucru.

Acum însă, urmează doar ca legea în această formă să fie promulgată de președintele țării și să fie publicată apoi în Monitorul Oficial.

,,Este o victorie importantă pentru compania de stat din Gorj realizată de noi, trei parlamentari de Gorj, ALDE-PSD. Pot spune că ne-am mișcat repede și la o săptămână după ce am introdus amendamentul la Camera Deputaților legea în această nouă formă a și trecut. După publicarea ei în Monitorul Oficial lucrurile se vor ușura mult pentru CE Oltenia în privința deblocării fronturilor de lucru blocate acum în câteva cariere miniere ale companiei. Este vorba de 11 excavatoare care nu mai aveau front de lucru deși compania deține teren forestier cu zâcământ de lignit”, a declarat senatorul Scarlat Iriza.

Acesta susține, în schimb, că votul din plen a deputatului PNL, Dan Vîlceanu, a fost împotriva acestui amendament la Codul Silvic, fără a cunoaște însă motivația parlamentarului de Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here