Irina Bărbulescu la Sămănătorul

723

Întâlnirea tinerilor cititori cu scriitorii gorjeni
„În seara zilei de joi 14 ianuarie 2016, înainte de Ziua Culturii Naţionale, dar subscrisă acesteia, la Biblioteca Judeţeană ’’Christian Tell” Gorj, s-a petrecut un fapt inedit, care, cu siguranţă va rămâne încrustat în memoria celor prezenţi atunci la Sala de Lectură a instituţiei. „întâlnirea tinerilor cititori cu scriitorii gorjeni” – aşa cum a fost concepută de remarcabila profesoară Elena Roată, a prins contur şi înfăptuire cu sprijinul managerului Bibliotecii Județene “Christian Tell”, Olimpia Bratu şi preşedintelui Cenaclului Columna, Marius lorga.
Elevi ai claselor a Xl-a şi a X-a de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” înfăţişatu-s-au înarmaţi cu lecturile şi, mai ales, cu punctele de vedere, obiective, bine structurate în prezentări, faţă în faţă cu autorii textelor împricinate, aşadar – lulia Popescu, Alin Negrea, Adina Lilă, Nicoleta Roşoiu, Eliza Alionescu, Irina Bărbulescu, Cristina Pănescu, lulia Stroe, Ionela Marinescu, Mihai Merişescu, Eduard Mititică, Roxana Călin, Carina Oprea, Mihaela Guran, Annemarie Mocioi, Adelina Sichitiu, Andreea Croicu, Simona Santu şi Mihaela Mogoş versus tot atâţia scriitori.
Şi au fost nouăsprezece. Pionieri ai unei acţiuni inedite. Frumoşi şi sinceri, interesaţi şi interesanţi.
img104Nouăsprezece temerari pe care i-am ascultat cu sufletul la gură – fiindcă niciodată nu ni se mai oferise o asemenea şansă: să fim faţă în faţă cu nişte critici (chiar lipsiţi de experienţă!) de la care nu ştiam la ce să ne aşteptăm. Perechile au fost astfel: Popescu lulia – Doru V. Fometescu, Alin Negrea – Ion Popescu-Brădiceni, Lilă Adina – Spiridon Popescu şi Mariana Cornoiu, Roşoiu Nicoleta – Eli Gîlcescu, Alionescu Eliza – Nina Voiculescu, Bărbulescu Irina – Ion Gociu, Pănescu Cristina – Vasile Ponea, Stroe lulia – Viorel Gârbaciu, Marinescu Ionela – Gelu Birău, Merişescu Mihai – Lazăr Popescu, Mititică Eduard – Marius lorga, Călin Roxana – Mihai Amaradia, Guran Mihaela – Ion Trancău, Ane Marie Mocioi – Ion Mocioi, Sichitiu Adelina – George Drăghescu, Croicu Andreea – Zoia Elena Deju, Simona Santu – Viorel Surdoiu, Mogos Mihaela – Cristian George Brebenel.
Emoţiile s-au simţit de la început de ambele părţi şi-am încercat să le diminuăm trecând peste orice formă de politeţe, fără prezentări şi fără cuvântări premergătoare. Am intrat direct în program, aşa cum s-au organizat elevii. Le-am dat mână liberă, urmărindu-i, studiind, în paralel, emoţia cu care vorbea fiecare şi emoţia cu care îl privea autorul despre care se cuvânta. Spre final, când au terminat toţi nouăsprezece, a venit rândul autorilor să se prezinte. Iar părerile au fost unanime: după-amiaza era salvată, fiindcă fusese un succes.
Elevii găsiseră calea optimă pentru a se apropia de fiecare. ”

NOTE DE CITITOR
Mă numesc Bărbulescu Irina şi sunt elevă la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu” în clasa Xl-a H.
img105Faptul că mă aflu aici în faţa dumneavoastră, oameni de cultură ai judeţului Gorj, îmi face o deosebită plăcere să mă bucur, că noi, generaţia tânără avem ocazia să fim alături de Domniile Voastre.
Pusă în situaţia alegerii unui autor a cărui operă să o pot promova şi în rândul adolescenţilor, pentru mine a fost o circumstanţă destul de uşoară, după ce am citit lista cu scriitorii Cenaclului Columna, prezentată de către profesorul nostru de Limba română, doamna Elena Roată.
Pentru că îl cunosc de când eram la o vârstă fragedă, l-am ales pe domnul colonel (r) Ion C. Gociu, despre care ştiam de la tatăl şi bunicii mei unde am găsit volumele operei dânsului şi le-am citit în vacanţe. Dintre creaţiile dumnealui: „Din Văianu la Toronto”, „Cireşe amare”, „Maia” volumele I şi II, „La vârsta senectuţii” şi co-autor împreună cu doamna Nelly Gociu la romanul „Copilul nedorit”, am ales opera care se pliază mai bine pe sufletul meu. Fiindcă sunt o persoană pasionată de psihologia vieţii, de modul în care omul îşi desfăşoară întreg parcusul fiinţei sale, am ales prima carte lansată în anul 2010 „Din Văianu la Toronto”, un Bildungsroman (roman al vieţii) sau cum noi adolescenţii îl numim, un Jurnal.
Domnul Ion C. Gociu, născut la 10 mai 1934, în comuna Ciuperceni, judeţul Gorj, a ales să-şi publice primul său roman semnat cu pseudonume: „Mugurel Pădureanu-Coarba”, un lucru destul de abstract pentru mine la început. Citind volumul, am aflat că prin locul unde s-a născut şi a copilărit s-a considerat un mugurel al pădurii, iar Coarba este un loc dominant cu o poiană într-un codru secular. De asemenea, titlul a fost ales în urma unor întâmplări, domnul Gociu petrecând destul de mult timp în Canada, la fiica şi ginerele dumnealui. Acolo, departe de Ţară şi soţie, dispunând de mult timp fără alte griji, a început să scrie într-un Jurnal personal, gânduri, amintiri din copilărie şi adolescenţă, întâmplări ce aveau să devină mai târziu, rânduri ce îi împânzesc cărţile. În bildungsromanul „Din Văianu la Toronto”, autorul a reliefat în mod original satul gorjenesc, cu tradiţii şi obiceiuri, cu graiul specific şi cu dor nemărginit asupra locurilor natale. Năzbâtiile petrecute la vârsta copilăriei, „întâmplări pe drumul lung al târgului”, „Radioul învăţătorului”, datinile care încă îi mai dăinuie prin minte şi în suflet precum: Ignatul (sacrificarea porcului de Crăciun), „Piţărei” (colindeţii), întâmplări din viaţa satului, „Casa în care m-am născut”, „Vârtejul”, „Mătuşa Gheorghiţa”, „Am cum să n-am” sau „Dare-ai în punga lui popa Radu”.
Cu un talent deosebit este descris modul în care se săvârşea comerţul prin modul „Troc” (marfă contra marfă).
în „Drumul lânii”, prin descrieri superbe ne aminteşte de relaţiile dintre românii din Regat şi de cei de dincolo de munţi, pe vremea când încă nu se realizase Marea Unire. Chiva, regăţeancă, fată săracă, dar frumoasă plecată după lână cu sarsanaua plină de ulcele, tutun, arnici etc., ajunge la Cornereva, locul de destinaţie, să fie cerută în căsătorie de un gugulan bogat, cu multe stâne de oi, care o peţeşte mergând la părinţi.
Plecată de acasă, în grupul de olteni încălţată în opinci, se înapoiază adusă de gugulan călare pe un cal, în picioare purtând ghete oferite de acesta.
De atunci, „Odată pe an, pe un cal frumos, cu desage grele şi bine cumpănite, Tanti Chiva trecea munţii pe acelaşi „Drum al lânii”, să-şi vadă părinţii şi fraţii, cu copiii şi nepoţii lor. Aşa am cunoscut-o şi am asemuit-o cu Vitoria Lipan, eroina romanului „Baltagul” de Mihail Sadoveanu”. (pag. 93)
Nelipsitele idealuri ale tinereţii, precum şi bucuria împlinirii acestora, emoţiile simţite în timpul dragostei adolescentine, a primului sărut şi nu numai, „Galbenă gutuie”, dar şi greutăţile întâmpinate de-a lungul vieţii, au format omul de azi. Vezi „în căutarea destinului” (pag. 121) din care, încă de la început reţii din motto: „Dacă găseşti un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri”(J.F. Kennedy).
Ajuns elev în şcoala militară, Ion Gociu a suportat cu stoicism toate privaţiunile şi servituţiile învăţământului militar, gândind că drumul pe care l-a început îl duce spre realizarea idealurilor sale.
Din punctul meu de vedere, omul de azi (autorul) a realizat faptul că în ciuda apăsărilor sufleteşti ce bântuie viaţa oricărei persoane, viaţa merită cu adevărat trăită. Aceasta este cea mai mare învăţătură pe care noi, cititorii de pretutindeni, o putem concluziona la citirea acestei cărţi, că nu trebuie să ne dăm în lături de la această luptă permanentă cu viaţa şi trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă să nu ni-o irosim. Indic această operă, nu pentru că sunt aici să fac asta, o propun din suflet. O recomand atât adolescenţilor care, cu siguranţă au ce învăţa din această scriere, o propun şi persoanelor mai pretenţioase din punct de vedere al literaturii, pentru că merită cu adevărat, dar nu în ultimul rând, o indic şi oamenilor ce se încumetă să dea piept cu adevăratele greutăţi şi sentimente pe care un om ajuns la o vârstă octogenară le-a trăit cu atâta patos. Vă mulţumesc!
Irina Bărbulescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here