ÎPS Irineu va fi prezent la Bâlteni, la resfințirea unei biserici

592

Biserica ,,Sfinții Constantin și Elena” din centrul comunei Bâlteni va fi resfințită la începutul lunii viitoare, după ce ample lucrări de restaurare au fost derulate în ultimii ani.

Enoriașii Parohiei Bâlteni vor asista în data de 2 iunie la o ceremonie religioasă aparte. Este vorba despre slujba de resfințire a Bisericii ,,Constantin și Elena”, situată chiar în centrul comunei.
În ultimii ani, biserica a trecut printr-un proces amplu de renovare, repictare și refacerea curții interioare a lăcașului de cult. Conform conducerii Primăriei Bâlteni, la evenimentul de resfințire va participa un sobor de preoți, în frunte cu Mitropolitul Olteniei, ÎPS Irineu.
În ultima perioada, Biserica ,,Sfinții Constantin și Elena” a beneficiat de o renovarea totală, atât la exterior, cât și la interior. Interiorul bisericii a fost repictat, la fel ca și exteriorul care beneficiază acum de o fațadă nouă. De asemenea, și curtea bisericii a fost refăcută, s-a înlocuit pavajul, gardul, beneficiind acum de o nouă împrejmuire. Lucrările s-au executat etapizat, cu fonduri din bugetul local. Costurile totale se ridică la suma de circa 507.000 lei.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here