ÎPS Irineu, în mijlocul tinerilor din cadrul ASCOR Târgu-Jiu

283

Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, a fost prezent luni, 7 aprilie, în mijlocul tinerilor membri ai Asociaţiei Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR) – filiala “Sfântul Irodion de la Lainici” din Târgu-Jiu, în cadrul seriei de conferinţe duhovniceşti “Filocalia”.

Filocalia 2014 2Cu acest prilej, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit celor prezenţi despre bucuria întâmpinării Învierii Domnului şi despre pregătirea trupească şi sufletească cu care fiecare creştin trebuie să aştepte această mare sărbătoare. “Desigur, prin tânăr nu înţelegem doar o persoană cuprinsă în câţiva ani, ci ne gândim la omul contemporan, omul de astăzi, care se pregăteşte ca să întâmpine Învierea Mântuitorului, printr-o pregătire sufletească şi într-o actualizare a momentului răstignirii Mântuitorului Iisus Hristos, a patimilor, a punerii în mormânt, a Învierii şi după aceea, din prima săptămână de după Paşti. Am putea cuprinde această meditaţie între pătimire şi apoteoza Învierii. Mântuitorul Iisus Hristos le-a vorbit despre misiunea Sa răscumpărătoare în mai multe rânduri Sfinţilor Apostoli. Mesajul Său era să-i întărească, să-i facă mai curajoşi în faţa unui moment crucial al Răstignirii Sale. Ne putem întreba şi putem da un răspuns despre felul morţii Mântuitorului şi al iconomiei dumnezeieşti în realizarea acesteia. Este vorba despre moartea Domnului. Astăzi suntem obişnuiţi cu acest fel de a vorbi, pentru că ştim că după moartea Mântuitorului urmează imediat Învierea, de aceea, nici nu ne înspăimântăm prea mult, iar taina credinţei ne şi întăreşte, ca să ne bucurăm de acest praznic al Mântuitorului nostru. Aşadar, Mântuitorul îi pregăteşte pe Sfinţii Apostoli pentru această zi a pătimirilor Sale, această Săptămână de înfruntare între stăpânitorul acestui veac şi Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, tocmai pentru a detalia momentele cruciale care alcătuiesc în succesiunea lor întregul calvar al pătimirii Mântuitorului Iisus Hristos”, a subliniat ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei. În continuare, tinerii prezenţi au iniţiat un dialog pe marginea acestei teme, urmat de un moment artistic prezentat de către Grupul “Tisa” de datini şi obiceiuri de la Tismana, coordonat de prof. Maria Corlan Mischie, şi de un scurt concert de cântări specifice acestei perioade, susţinut de Grupul «Nikofonis» al preoţilor din protoieriile Târgu-Jiu Nord şi Târgu-Jiu Sud, coordonat de diac. prof. Nicuşor Lăzărică.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here