IPJ Gorj cercetează tamponarea de la Bolboşi, provocată de socrul comandantului Poliţiei Turceni

658

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Gorj s-au autosesizat, ieri, din presă că la Borăscu a avut loc, duminică, un accident rutier fără victime, care s-a finalizat prin înţelegerea amiabilă a părţilor. Poliţiştii de la judeţ au ajuns să verifice împrejurările în care a avut loc tamponarea, după ce au fost anunţaţi, şi în scris, că autorul accidentului, Sofronie Ghiosu, ar fi fost în stare de ebrietate, el fiind, de fapt, socrul comandantului Poliţiei Turceni, Vlad Cătălin. Iniţial, reclamanţii incidentului, care au anunţat atât presa, cât şi superiorii de la IPJ Gorj, susţineau, de asemenea, în scris, că autorul accidentului nu numai că ar fi fost băut, ci ar fi şi părăsit locul faptei. Tot respectivii spuneau că accidentul, care s-a dovedit a fi o tamponare, ar fi fost raportat la 112. Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj a anunţat, ieri, că poliţiştii de la judeţ s-au autosesizat în cauză şi vor verifica împrejurările în care a avut loc tamponarea, finalizată cu înţelegerea amiabilă a părţilor. De asemenea, s-a comunicat că autorului nu i s-a pus fiola şi că tamponarea a intrat în competenţa Poliţiei Motru, care a şi trimis un echipaj la faţa locului, şi nu a Poliţiei Turceni.
A.Stoica

1 COMENTARIU

  1. „De asemenea, s-a comunicat că autorului nu i s-a pus fiola şi că tamponarea a intrat în competenţa Poliţiei Motru, care a şi trimis un echipaj la faţa locului,” suntem de rasul lumii, conform purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj……………………
    Nu i s-a pus fiola pentru ca nu au avut cui, intrucat Giosu Sofronie parasise locul accidentului, iar agentul constatator care sa prezentat la fata locului a purtat discutii telefonice cu ginerele lui Giosu Sofronie, comandantului Poliţiei Turceni, Vlad Cătălin. Sigur totul se va musamaliza cum au facut si cu alte reclamatii pe care le-a avut Giosu sofronie. O sa vedem……………..

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here