Iordănescu jr.: “Cu tărie spun că nu vom retrograda”

498

Pandurii Târgu-Jiu a pierdut primul meci al returului cu CSU Craiova, 0-1, chiar pe teren propriu, însă tânărul tehnician al pandurilor, Edward Iordănescu, e sigur că va menține gruparea gorjeană în Liga 1.

Pandurii a dezamăgit cu CSU Craiova, mai degrabă prin prisma rezultatului decât a jocului. Echipa din Târgu-Jiu a controlat derbyul Olteniei din Liga 1, dar nu a reușit să și puncteze, primind în schimb gol la una dintre puținele faze de poartă ale echipei oaspete.
Absențele lui Nistor, Răduț și Matulevicius, toți suspendați, au cântărit neverosimil de mult, dar Iordănescu junior nu caută scuze. “O echipă nu trebuie să stea într-un jucător. Noi știam că cei de la Craiova vor juca pe contraatac, dar cea mai mare ocazie și golul au venit pe erori individuale. Nu pot spune că a lipsit Nistor și jocul se schimbă, eu am spus și după Dinamo că este posibil să avem fluctuații, în 2 luni de zile nu putem schimba totul. Ne-am pierdut din organizare și agresivitate, dar organizarea am pierdut-o și pe acest fond în care am vrut să marcăm. Eu am cerut răbdare, am vrut să avem riscuri controlate.”, a declarat tehnicianul.
Defensiva rămâne punctul slab al gorjenilor, primind gol meci de meci în mandatul lui Iordănescu atât în amicale, cât și în cele două jocuri oficiale din 2015.
Veniți în această iarnă stoperii Cordoș și Vasiljevic nu au relații de joc, dar, culmea, nu în asta stă slăbiciunea apărării.
“Mă îngrijorează că luăm goluri pe erori personale, degeaba ne organizăm și stăm bine în teren, să acoperim spațiile, dacă greșim. Craiova ne-a făcut să plătim. Nu am avut inteligența la gol să rupem jocul imediat după ce am pierdut mingea, nu am rupt jocul și a venit golul. Presiunea rezultatului te face să împingi liniile, și de aceea organizarea jocului se vede altfel”, a afirmat Edi.
Cordoș a greșit capital în primul joc cu Dinamo, iar cu Craiova Ungurușan a gafat nepermis.

Revin “greii”
Răduț și Nistor ar putea fi noutățile din primul unsprezece cu CFR Cluj, din etapa a doua a returului. Răduț a fost recuperat și se antrenează cot la cot cu coechipierii săi, iar Nistor și-a ispășit etapa de suspendare. “Încercăm să-l recâştigăm şi pe Mihai Răduţ pentru echipă, el este bine din punct de vedere fizic, se antrenează cu echipa, dar încă nu are ritm de joc. Nistor traversează un moment bun şi eu sper să-l ţină pe toată durata returului, este foarte bine din punct de vedere fizic, mental, s-a văzut agresivitatea pe care o are şi disponibilitatea la efort”, susține antrenorul pandurilor.
Elton, Christou și Erico rămân în continuare indisponibili, doar primul având șanse să revină curând. “Elton încă nu a intrat în antrenament normal, are un tratament separat, este în perioada de recuperare, are nişte exerciţii specifice pentru această perioadă, sper cât mai repede să îl avem şi pe el înapoi, pentru că este un jucător important pentru grup, dar nu putem să punem presiune şi nu poate să îşi sară etapele de recuperare”, a explicat Iordănescu.

clasamentSigur de salvare
Obiectivul pandurilor în era Iordănescu e salvarea de la retrogradare, dar tânărul tehnician a spus întotdeauna că pentru el miza e clasarea în primele opt echipe din Liga 1.
În ciuda debutului nefericit, Iordănescu junior are încredere că își va atinge scopurile. Echipa a arătat că are potențial în cele două jocuri oficiale ale anului, 2-1 cu Dinamo și 0-1 cu Craiova, însă are nevoie de mai mult pragmatism. “Trebuie să strângem puncte, am încredere în grup, am încredere că putem depăși momentul. Eu sunt stăpân pe munca mea, am încredere în echipă. este un moment care nu ne place, dar trebuie să-l depășim. Cred cu tărie că prin muncă, seriozitate, disciplină și valoare vom ieși din această zonă. Cu tărie spun că nu vom retrograda. Aș fi vrut să începem bine returul și să terminăm cât mai sus.
Și băieții sunt supărați, eu sunt mai dur când lucrurile nu merg, iar pașii următori vor fi cei corespunzători. Trebuie să fim eficienți, nimeni nu ne așteaptă, rezultatele primează, jocul e în plan secund. Eu am spus că aș prefera un joc mai puțin spectaculos, dar să fim pragmatici și eficienți. Nu s-a întâmplat asta. Nu mă încântă cu nimic că avem momente bune de joc, acum trebuie să strângem puncte. Dacă în partea a doua ne va permite să avem liniștea necesară vom pune accent și pe latura estetică. Acum pentru mine latura estetică este egală cu zero”, a spus Edi Iordănescu.

Pandurii – Steaua, pe 15 martie
Liga Profesionistă de Fotbal a publicat programul și televizările etapelor 21, 22 şi 23 din returul Ligii 1.
În etapa 21, Pandurii Târgu-Jiu va primi vizita campioanei Steaua în epilogul etapei (duminică, 15 martie, ora 20.30).
Etapa a 22-a va fi una intermediară, iar trupa din Gorj merge pe terenul echipei lui Hagi, Viitorul, joi, 19 martie de la ora 14.00. Etapa a 23-a programează un nou joc la Târgu-Jiu contra formației Gaz Metan Mediaș (duminică, 22 martie, de la ora 18.00).
LPF a stabilit, de asemenea, și programul partidelor retur din semifinalele Cupei Ligii Adeplast.
Pandurii va juca revanșa cu Dinamo marți 10 martie, cu începere de la ora 18.30, în direct la Look Plus, Dolce Sport și Digi Sport, iar miercuri, 11 martie, ora 19.00 este programat jocul Astra – Steaua.
În tur,la Târgu Jiu Pandurii s-a impus la limită, scor 2-1 în fața “câinilor roșii”.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here