Iordănescu, încrezător în calificare

938

Naționala României încheie parcursul în preliminariile Campionatului European (Germania 2024) cu jocurile de sâmbătă și marți. Partida cu Israel este programată pe 18 noiembrie, pe Stadionul “Pancho”, iar meciul cu Elveția se joacă pe 21 noiembrie, pe Arena Națională (București). Pentru aceste ultime confruntări, selecționerul Edward Iordănescu a convocat 28 de jucători:
PORTARI
Horațiu MOLDOVAN (FC Rapid 1923, 7/0), Florin NIȚĂ (Gaziantep | Turcia, 19/0), Ionuț RADU (Bournemouth | Anglia, 4/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 13/1), Vasile MOGOȘ (CFR Cluj, 4/0), Radu DRĂGUȘIN (Genoa | Italia, 11/0), Andrei BURCĂ (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 23/1), Adrian RUS (Pafos | Cipru, 18/1), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 0/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 32/2), Andres DUMITRESCU (Slavia Praga | Cehia, 0/0);
MIJLOCAȘI
Marius MARIN (Pisa | Italia, 13/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 3/0), Andrei ARTEAN (Farul Constanța, 0/0), Răzvan MARIN (Empoli | Italia, 50/3), Alexandru CICÂLDĂU (Konyaspor | Turcia, 33/4), Nicolae STANCIU (Damac | Arabia Saudită, 64/14), Darius OLARU (FCSB, 14/0), Olimpiu MORUȚAN (Ankaragucu | Turcia, 13/1), Marius ȘTEFĂNESCU (Sepsi OSK, 2/0), Ianis HAGI (Deportivo Alaves | Spania, 29/3), Valentin MIHĂILĂ (Parma | Italia, 16/4), Florinel COMAN (FCSB, 10/1);
ATACANȚI
Florin TĂNASE (Al-Okhdood | Arabia Saudită, 17/2), Denis DRĂGUȘ (Gaziantep | Turcia, 6/2), George PUȘCAȘ (Genoa | Italia, 38/10), Denis ALIBEC (Muaiter | Qatar, 35/4), Daniel BÎRLIGEA (CFR Cluj, 1/0).
Antrenorul și-a exprimat încrederea că România va fi din nou prezentă la un turneu final.
,,Avem nevoie, mai mult ca oricând, de echilibru și de calm. Pentru lucrurile foarte bune pe care le-am construit ca echipă în această campanie și poziția pe care ne-am câștigat-o în grupă sunt convins că ne vor ajuta să ne îndeplinim obiectivul, calificarea la EURO 2024. Fără vreo secundă de teamă, dar înțelegând deplin responsabilitatea pe care o avem, individual și ca echipă, trebuie să oferim cu maturitate și luciditate cea mai bună versiune a noastră. Și o vom face. Așa vom încununa parcursul fără înfrângere cu sărbătoarea pe care o așteaptă toți românii! Știm deja valorile importante care ne-au adus în acest punct fericit: unitatea grupului, spiritul de sacrificiu și lupta totală, necontenită. Potențialul jucătorilor noștri în care, am spus de la bun început, am repetat și o voi face mereu, am o încredere desăvârșită, s-a consolidat. Iar acum, e momentul să devină o certitudine. Dincolo de pregătirea noastră, de analiza adversarului sau de tactică, astfel de provocări se câștigă cu inima și cu mintea limpede”, a transmis Iordănescu.
Duminică, Kosovo a învins-o cu 1-0 pe Israel.
CLASAMENT
1.România – 16 puncte, 8 meciuri
2.Elveția – 15 puncte, 7 meciuri
3.Israel – 11 puncte, 7 meciuri
4.Kosovo – 10 puncte, 8 meciuri
5.Belarus – 6 puncte, 8 meciuri
6.Andorra – 2 puncte, 8 meciuri
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here