Iordănescu, după eşecul cu Muntenegru: ,,Trebuie să ne asumăm toţi responsabilitatea”

1251

Naţionala României a suferit o înfrângere la debutul lui Edward Iordănescu în meciurile oficiale. Trupa noastră a pierdut, meritat, duelul cu Muntenegru, din Liga Naţiunilor, contând pentru Grupa 3 a Diviziei B. Gazdele s-au impus la Podgorica cu 2-0, după reuşitele lui Mugosa (’66) și Vukcevic(’87). Căpitanul Vlad Chiricheș a greşit la ambele faze. România a avut un singur şut pe poartă, iar selecţionerul a afirmat după meci că a fost un joc negru al tricolorilor. ,,Am primit cât am meritat, pentru că lucrurile nu au funcţionat. Din păcate am pierdut dueluri, din păcate nu ne-am angrenat fizic suficient. E greu să vorbesc acum, îmi asum responsabilitatea total. Dar cred că trebuie să schimbăm un pic lucrurile faţă de trecut. Trebuie să ne asumăm toţi responsabilitatea pentru că numai aşa avem o şansă pentru progres. Altfel o să mai vorbim de o campanie ratată, o să vorbim de un alt selecţioner şi o să o luăm de la capăt cu aceleaşi concluzii. Din punctul meu de vedere, nu am reuşit să ne ridicăm la nivelul adversarului ca angajament. Nu am câştigat duelurile, nu am fost primii la minge. Când am avut mingea am fost statici, fără a intra în combinaţii, e clar că e un joc negru, un joc pe care trebuie să-l analizăm. Dar, în acelaşi timp, trebuie să-l punem cât mai repede deoparte, pentru că peste 3 zile trebuie să o luăm de la capăt. Cu siguranţă că ne simţim foarte prost, cu siguranţă doream altceva, alt angajament, altă energie. Nu am un răspuns în momentul de față, am văzut o echipă foarte motivată zilele astea, băieții au fost atenți și motivați, dar ce am arătat astăzi a fost trist și nu reușim să ieșim din umbra în care suntem de ceva timp. Vlad Chiricheş putea să fie mai inspirat, dar e căpitanul echipei, joacă la nivel înalt, avem nevoie de el în forma lui bună, bine mental și să nu uităm că o înfrângere se pierde în grup, la fel cum vine și o victorie”, a declarat Iordănescu. Finlanda și Bosnia-Herțegovina, celelalte echipe din grupă, au terminat la egalitate, scor 1-1.
Cătălin Pasăre

2 COMENTARII

  1. Și asa nu prea aveam fotbal,acum ca politica își baga nasul și în fotbal se alege praful de tot,Iordănescu este doar un fiu de securist!
    La fel a fost adus și la pandurii ,tot pe pile

Dă-i un răspuns lui GEORGE Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here