Senatorul PNL, Ion Iordache, a făcut un nou gest de caritate, donându-și prima indemnizație de parlamentar unui elev din Ionești, diagnosticat cu cancer osos. Parlamentarul a răspuns astfel solicitării unui cadru didactic al Școlii Gimnaziale Ionești care s-a implicat în ajutorarea elevului de doar 11 ani, ce necesită o intervenție chirurgicală și tratamentul adecvat în Turcia. Senatorul a declarat că intenționează să facă și alte acte de caritate din indemnizația pe care o primește de la Parlamentul României, pentru a întoarce ceva bun comunității din Gorj și chiar a îndemnat ca și alți colegi să facă același lucru.
,,Bună ziua, domnule senator! Îmi cer scuze că vă deranjez. Sunt cadru didactic la școala gimnazială Ionești, avem un caz mai deosebit și vă rugăm din suflet dacă ne puteți ajuta. Avem un băiețel de 11 ani care a fost diagnosticat cu cancer osos și trebuie neapărat să ajungă în Turcia la tratament, dar are nevoie pentru început de 20 de mii euro. Costul total al tratamentului este 40 de mii, iar dacă se va interveni chirurgical va avea nevoie de 70 mii, dar medicii consideră acum că nu va fi cazul. Am apelat la dumneavoastră în ideea că ne veți putea ajuta să strângem suma minimă de care are nevoie pentru a putea pleca. Știm că sunteți un om cu suflet mare și de aceea mi-am permis să apelez la dumneavoastră, Doamne ajută”, acesta a fost mesajul primit, recent, de către parlamentarul Iordache. Senatorul nu a stat pe gânduri și a spus, da, așa cum a făcut de nenumărate ori și în alte cazuri similare la fel de dramatice. Și-a oferit astfel întreaga indemnizație de parlamentar, într-un cuvânt, salariul său de senator și nu numai atât. Iordache și-a explicat, ieri, gestul de caritate menționând că nu a putut sta impasibil la problema acestui copil.
,,A fost un impact emoțional destul de mare al comunității din Ionești și m-a mișcat și pe mine. În plus, am decis de mult că asta voi face cu indemnizația mea, voi ajuta gorjenii, atât din calitatea mea de senator, cât și din cea de om. Sper să fie un început, iar ceilalți parlamentari ori aleși care primesc indemnizații, pentru care nu fac un efort prea mare, să facă la fel. Poate așa schimbăm percepția oamenilor față de noi, cei implicați în politică”, a declarat parlamentarul Iordache.
,,Noi nu putem singuri să construim dacă oamenii nu vin către noi. Dar noi, prin puterea exemplului, vom putea mișca lucrurile. Cred că acest gest poate fi un început”, a completat senatorul, menționând că vrea să facă multe și să spună puține.
A.STOICA