Iordache: „Legea care salva hidrocentralele de pe Jiu, blocată de colegii deputatului Miruță de la USR!”

2676

Prin intermediul unui comunicat de presă, senatorul Ion Iordache are o reacție dură la adresa parlamentarilor USR și a liderului de la Gorj, Radu Miruță.

„Ipocrizia atinge cote maxime! Deputatul USR, Radu Miruță, i-a mințit pe gorjeni atunci când a declarat că va susține finalizarea investițiilor în hidrocentralele de pe râul Jiu, realizate în proporție de 96%.USR-ul lui Radu Miruță a atacat la Curtea Constituțională legea, la care și senatorul Ion Iordache este inițiator, și continuă astfel să facă jocurile unor ONG-uri împotriva intereselor naționale”, a transmis senatorul de Gorj. De altfel, senatorul Ion Iordache și colegii săi de la Forța Dreptei au susținut legea atât în comisii, cât și în plen, în ciuda opoziției USR și a ONG-urilor.

„Demersurile USR de sabotare a legii sunt cu atât mai grave cu cât vin în contextul în care românii plătesc facturi costisitoare la energie și toată Europa își canalizează eforturile pentru a produce energie cât mai ieftină”, a completat parlamentarul de Gorj punând tunurile pe deputatul Radu Miruță.

„Și Forța Dreptei este un partid care susține măsurile de protecție a mediului, dar punem interesele României pe primul plan! România poate deveni independentă energetic, respectând condițiile de mediu și folosindu-și inteligent resursele! Hidrocentralele blocate astăzi de USR pot asigura energia electrică pentru sute de mii de gospodării! Te deranjează că n-am mai importa energie, Radu Miruță”, a întrebat, retoric, senatorul Forța Dreptei, la finalul comunicatului de presa.

 

1 COMENTARIU

  1. Acestor trepăduși de la usr li se adaugă și sleampatul de cuțulache împreună cu aghiotanții săi vâlceanu și pecingina. Acești trei inși caută să pună mâna pe pnl, niste neica nimeni care nu știu nimic de istoria acestui partid. Un ins amendat și condamnat de SUA pentru condus în stare de ebrietate și doi traseiști au ajuns să decidă în numele românilor.Cu aceștia pnl va ajunge la tomberonul de gunoi al istoriei.

Dă-i un răspuns lui Dan Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here