Spuneam într-un număr trecut, că renumitul, talentatul și neegalatul Ionel Mihu din Peșteana, a făcut 6 ani de război la artilerie, pe frontul din Moldova și Basarabia, dar și din Ungaria și Cehoslovacia, împreună cu tatăl meu, Avram Ion (Iulică) din Aninoasa.
Ori de câte ori se ivea un prilej, când tatăl meu auzea un cântec, dar mai ales o vioară, ofta atât de adânc, fața i se crispa, ochii i se umezeau și remarca: ,,tot nu este ca Ionel Mihu”. Aș putea spune, că în casa mea din centrul satului Aninoasa, m-am născut, am crescut și m-am format cu un cult al personalitații lui Ionel Mihu.
Într-o frumoasă zi, din anul 1959, am fost invitați, la o nuntă a verișoarei mele, din Costești căsătorită la Daia. Cununia religiosă a fost oficiată la bisericuța de la Piscuri. Spre marea noastră bucurie și surpriză, am întâlnit aici o altă nuntă avându-l pe Ionel Mihu și frumoasa lui soție Elena (Nuța), fiica lui Constantin Dindiri din Cărbunești. S-au luat în brațe, s-au sărutat, au început să curgă lacrimi, într-o încleștare fără sfârșit. Deși se mai văzuseră de câteva ori, de la lăsarea la vatră din martie 1946, era pentru prima dată, când eu copilul de numai 5 ani, asistam la un asemenea moment și-l vedeam de prima dată pe Ionel Mihu. Au vorbit mult, au depănat amintiri, dar în tot acest timp, doamna Nuța m-a ținut în brațe, m-a strâns la piept, m-a sărutat de zeci de ori, m-a mângâiat și și-a trecut mânuțele plăpânde prin părul meu de copil. Am rămas profund impresionat de frumusețea acestei femei, de un parfum de mare rafinament, pe care și acum îl simt. Am înțeles mai târziu, că pe lângă chitara care o mânuia cu atâta dăruire și uneori acordeonul, că pe lângă mâinile fermecate ale lui Ionel Mihu și vioara sa, această familie stăpânea cu destul talent și pianul. Așadar Ionel Mihu și soția sa deveniseră doi titani ai muzicii populare oltenești, de o valoare poate neegalată nici în prezent. Aceasta explică, de ce casa lor, era călcată de mari personalități ale vremii: Maria Lătărețu, Iustina Băluțeanu, Ileana Constantinescu, Maria Tănase, Gena Bârsan, Rodica Bujor și Ion Luican, precum și mari muzicologi Constantin Brăiloiu, Harry Brauner și alții.
La despărțire, Ionel Mihu i-a adresat următoarea rugăminte tatălui meu: ,,Ioane, Ioane! Tu știi că în casa mea ești bine primit oricând, dar să nu uiți că de 21 octombrie este ziua mea de naștere, de 7 ianuarie ziua numelui nostru Sfântul Ion, dar și de 21 mai, ziua soțiilor noastre, Sfântul Constantin și Elena”.
Au mai trecut 2 ani și de 21 octombrie 1961, tatăl și mama mea au dat curs invitației, luându-mă și pe mine. Am plecat de la Aninoasa, într-o zi însorită de toamnă, ca și sufletul celor de a căror amintire vrem să ne bucurăm, într-o frumoasă trăsură împodobită de sărbătoare. Când am ajuns la casa lui Ionel Mihu, în apropierea intersecției de la Peșteana, era o forfotă atât de mare, încât rar am putut vedea. În curte, în casă și în grădina, erau puse mese și fiecare se pare că știa locul cuvenit. Din mulțimea de personalități de atunci, pe care le-am înteles mai târziu, privirea mi-a fost reținută de un bărbat chipeș și elegant; era Ion Luican, acela care înregistrează cântecele: „M-a făcut muica oltean”, ,,La Tismana într-o grădină”, precum și nemuritorul cântec ,,În sat la Aninoasa”, despre care vom mai vorbi într-un număr viitor.
Așadar, astăzi 7 ianuarie de ziua „Sfântului Ion” gândurile noastre se îndreaptă cu pioșenie, cu respect și aducere aminte spre cei trei Ioni, plecați dintre noi: Ion Avram din Aninoasa, tatăl meu, Ionel Mihu, precum și Ion Luican.
Dumnezeu, să-i odihnească și să le dăruiască liniște și pace!
Cercetător, publicist Constantin Avram
