Ion Popescu, cu drept de semnătură la DADR Gorj

509

Social democratul Dan Tănăsescu, directorul interimar al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DADR) Gorj va ceda funcţia începând cu data de 1 iulie, pesedistului Ion Popescu, care în momentul de faţă este titular al postului.

Dan Tănăsescu este pe punctul de a se întoarce la funcţia anterioară, cea de consilier superior, în cadrul unităţii Fitosanitare de la 1 iulie. Acesta ocupă funcţia de conducere în cadrul DADR Gorj din data de 15 octombrie 2012, din momentul în care Ion Popescu, directorul titular al DADR Gorj, a fost nevoit să părăsească instituţia întrucât a fost detaşat la Galaţi. Acolo a stat doar trei zile, după care a fost mutat la Piatra Neamţ.
Nerăbdător, la sfârşitul lunii ianuarie 2013, când i-a expirat ordinul ministerial de detaşare, Popescu s-a întors în Gorj, însă a făcut cale întoarsă spre Piatra Neamţ, la doar câteva zile când a aflat că transferul a fost prelungit. Şi de această dată, şeful titular pe postul din Gorj va avea nemulţumiri întrucât Ministerul Agriculturii a decis să-l ţină la Piatra Neamţ până la 1 iunie.
“Titular de drept este inginerul Ion Popescu, detaşat la Direcţia pentru Agricultură Neamţ, tot în funcţia de director executiv. Această prelungire, practic, va lua sfârşit la data de 1 iulie, deoarece legea funcţionarului public 188 spune că detaşarea unui director poate fi făcută pe o perioadă de şase luni, şi încă trei luni dar numai cu acordul directorul respectiv. Cu siguranţa directorul Popescu nu va fi de acord cu prelungirea pe încă trei luni astfel începând cu data de 1 iulie se va întoarce pe post la Direcţia pentru Agricultura Gorj”, a declarat Dan Tănăsescu, directorul DADR Gorj.
Tănăsescu aşteaptă, în această săptămână, o ordonanţă de guvern prin care se va produce reorganizarea în agricultură, unitatea Fitosanitară devenind astfel instituţie de sine stătătoare, iar postul de director al Direcţiei Agricole va fi transformat într-unul de inspector-şef.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here