Ion Pogorilovschi (18 februarie 1938, Rădăuți-Prut – 6 iulie 2009, București) a fost, incontestabil, cel mai important filosof al creației brâncușiene. Acum, la 80 de ani de la nașterea sa, se cuvine să facem o scurtă retrospectivă asupra vieții și operei sale care, prin puterea lor exemplară, credem că sunt susceptibile de a da un imbold continuării cercetării în exegeza brâncușiană.
Ion Pogorilovschi a absolvit Liceul de Băieţi „Grigore Ghica Voievod” din Dorohoi şi Facultatea de Istorie-Filosofie (specialitatea Filosofie) a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi (în 1962, ca șef de promoție). A înfiinţat şi condus Cenaclul literar „Nicolae Labiş” al facultăţii și a colaborat la revista (samizdat) „Cuvântul nostru”, editată de un grup de colegi de la Facultatea de Filologie (Mihai Drăgan, Dan Mănucă, Marin Sorescu).
A devenit apoi asistent la Catedra de Filosofie a Universităţii „Al. I. Cuza” (cu seminarii de estetică şi filosofie, în perioada 1963–1968), cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări Pedagogice şi Psihologice din Bucureşti (1968–1982) și doctor în filosofie la Universitatea din Bucureşti, cu o teză despre Brâncuşi (1975). Din 1982 şi până la Revoluţie, activitatea sa a intrat într-un con de umbră şi a avut interdicţie de publicare (pe motivul „Meditaţiei Transcendentale”). După Revoluţie a funcţionat ca și cercetător ştiinţific la Institutul de Etnografie şi Folclor al Academiei, secţia Antropologie culturală (1991–1999), apoi ca cercetător principal gr. I la Institutul de Filosofie şi Psihologie al Academiei Române, ca şef al sectorului de Istoria filosofiei româneşti (1999–2009). Din anul 1990, a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
Își face debutul publicistic în „Revista de filosofie” a Academiei Române, cu un studiu despre poezia lui Eminescu (1965), iar în 1966 publică primul articol despre Brâncuşi. A avut colaborări cu numeroase publicaţii periodice: „Academica”, „Astra”, „Ateneu”, „Cronica”, „Contemporanul”, „Dacia literară”, „Hyperion”, „Luceafărul”, „Brâncuși”, „Lumea Gorjenească”, „Portal – Măiastra”, „Răstimp”, „Revista de filosofie”, „Studii şi cercetări de istoria artei” ş.a.
Ion Pogorilovschi s-a specializat de-a lungul timpului în exegeza operei lui C. Brâncuşi, atingând excelența în domeniu. Încă din perioada ieşeană a profesării la Catedra de Filosofie el a început o susţinută activitate publicistică de abordare filosofică a creaţiei renovatorului sculpturii mondiale, artist dezavuat de ideologia oficială românească de după război. Titluri grăitoare pentru unghiul propriu de abordare al filosofului sunt: „Brâncuşi, fratele lui Socrate”, „Idolii baconieni ai brâncuşiologiei”, „Artă şi logos”, „Artistul-filosof” ş.a.m.d. (lista lucrărilor personale în domeniu este de cca. 120 titluri). O împlinire a activităţii în acest sens poate fi socotită organizarea, peste ani, în Institutul de Filosofie, a Simpozionului „Brâncuşi, artist-filosof”, cu participarea unor membri ai Academiei Române şi publicarea în acelaşi an (2001), a unui volum cuprinzând comunicările simpozionului, urmate de o antologie a altor contribuţii la temă (de la Lucian Blaga la Gabriel Liiceanu). De asemenea, a iniţiat şi coordonat colecţia de carte „Brâncuşiana”, a susţinut comunicări şi conferinţe despre Brâncuşi, în România şi în străinătate și a fost redactorul-şef al publicaţiei trimestriale de specialitate „Brâncuşi” (1995–2000).
Opera sa este impresionantă: Comentarea capodoperei. Ansamblul sculptural Brâncuşi de la Târgu Jiu (Iaşi, Editura Junimea, 1976); A Commentary on the Masterpiece of Brâncuşi. The Road of the Heroes’ Souls (Iaşi, Editura Junimea, 1987); Arhetipul expresiei lirice româneşti (Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1987); Pasărea Măiastră şi sursele (Târgu Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 1995); Miracolul Eminescu: trei abordări generative (Botoşani, Editura Axa, 1999); Brâncuşi, apogeul imaginarului: comentarea capodoperei de la Târgu Jiu (Târgu Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2000); Brâncuşiana & Brâncuşiada (Bucureşti, Editura Eminescu, 2000); Viziunea axială a lumii (Bucureşti, Editura Vremea, 2001); Cele din urmă şi cele dintâi (texte despre Brâncuşi, Târgu Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2002); Cele dintâi şi cele de pe urmă (Târgu Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2004); Brâncuşi – Sophrosyne sau Cuminţenia pământului (New York, Universalia Publishers, 2005) – Premiul „Mircea Florian”, acordat de Academia Română; Polemice Brâncuşi (Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2006); Brâncuşi. Geneza: 1905–1910 (Bucureşti, Editura Universalia, 2007); Tăcerea Mesei Tăcerii / The Silence of The Table of Silence (Bucureşti, Criterion Publishing, 2010); Cel de-al treilea destin al casei lui Brâncuşi – în colaborare (Târgu Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2002); Enciclopedia virtuală Constantin Brâncuşi / Virtual Encyclopedia. Constantin Brâncuşi – îngrijită de Barbu Brezianu (Noesis Cultural Society, 2002).
Figurează, de asemenea, în volume colective şi culegeri: Omagiu lui Brâncuşi (Cluj, Editura Dacia, 1976), Carte de inimă pentru Brâncuşi (Bucureşti, Editura Albatros, 1976); Omagiu 100 Brâncuşi (Târgu-Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 1976); Brâncuşi, acum (Târgu Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 1976); Basarabia în Gulag (Chişinău, Editura Uniunii Scriitorilor, 1995); Prima carte albă asupra capodoperei (Târgu Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 1997), Brâncuşi, artist-filosof (comunicări şi antologie de texte, Târgu Jiu, Editura Fundaţiei „Constantin Brâncuşi”, 2001), Studii de istorie a filosofiei româneşti (coordonatorul volumului I apărut la Ed. Academiei Române în anul 2006).
Postum, s-au mai putut reconstitui pe baza manuscriselor sale următoarele volume: Tăcerea Mesei Tăcerii – comentarii la opera unui artist filosof (Ed. Criterion publishing, 2010) și Noica & Brâncuși – deschideri în seninătatea ființei (Ed. Academiei Române, 2016).
Personalitatea complexă a lui Ion Pogorilovschi este revelată de multitudinea domeniilor cunoașterii pe care le-a abordat și în care, prin creațiile sale autentice, și-a adus contribuții serioase (datorită cunoștințelor sale pluridisciplinare, vaste și aprofundate, i-am putea atașa cu ușurință titulatura de „savant”): geneza logico-istorică a figurilor de stil, fenomenele generative ale culturii, antropologie culturală, determinaţiile etnopsihologice ale umanului (act de mare curaj în timpurile comuniste, deoarece abordarea acestei teme i-a periclitat situaţia, fiind suspectat de „naţionalism” şi „gândirism”), educaţia estetică, formarea gândirii logico-tehnologice în procesul învăţământului superior (prin activităţile de cercetare ştiinţifică) și abordarea filosofică a creaţiei brâncușiene care a condus la prima teză de doctorat în exegeza brâncușiană („brâncușiologie”).
Lucrarea sa de doctorat, revăzută şi amplificată, a devenit carte și a cunoscut, pe parcursul unui sfert de veac, trei ediţii (1976, 1987, 2000), dintre care una în limba engleză (1987 – un pariu cu sine al autorului în perioada în care, persecutat politic, ajunsese „la munca de jos”). În România cartea s-a impus, stimulând abordările teoretice ale culturii naţionale pe seama „pretextului” Brâncuşi. În străinătate volumul a devenit şi a rămas de referinţă în domeniu, fiind utilizat şi citat în numeroase cărţi şi studii din Franţa, SUA, Germania, Anglia, Italia, de asemenea în dizertaţii de doctorat susţinute în Europa și America.
Una din satisfacţiile deosebite ale autorului era aceea de a-şi vedea monumentala lucrare analizată atât în teze de doctorat în filosofie, cât şi în filologie, studii transformate apoi în cărţi. Opera eseistului, criticului de artă și brâncușiologului Ion Pogorilovschi a fost apreciată de-a lungul timpului de numeroase personalităţi din ţară şi din străinătate (astfel de aprecieri elogioase pot fi văzute, de altfel, și pe supracoperta volumului Brâncuşi. Geneza: 1905–1910).
În ceea ce mă privește, am admirat întotdeauna profesionalismul, acribia și obsesia pentru perfecțiune exemplare cu care își desfășura munca de cercetare, fapt care m-a influențat în cel mai înalt grad în modul meu de abordare științifică a operei marelui sculptor și mi-a insuflat dorința de a mă forma ca specialist în exegeza brâncușiană în cadrul Centrului de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși”. De asemenea, pot spune că-i rămân dator lui Ion Pogorilovschi (chiar dincolo de moarte) pentru prietenia cu care m-a onorat și pentru modul în care m-a sprijinit constant în menirea mea de „brâncușiolog”, incluzând aici recomandările de-a ocupa funcția de director al Centrului de Cultură și Artă „Constantin Brâncuși” sau pentru înscrierea mea la doctorat în domeniul esteticii operei lui Brâncuși. Țin să amintesc, în final, o motivație puțin cunoscută a lui Ion Pogorilovschi (pe care mi-a revelat-o într-una din lungile noastre discuții), ce a stat la baza cercetărilor sale în sfera brâncușiologiei: preocuparea sa pentru misterul morții. Îmi spunea, de asemenea, că l-a descoperit pe Brâncuși „venind dinspre lemn”, prin comparație cu mine care îl descoperisem pe marele artist „venind dinspre piatră”.
Sorin Buliga
