Ion Călinoiu l-a omagiat pe Eminescu la Viena

816

Președintele  Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a participat la manifestările de omagiere a poetului Mihai Eminescu organizate la Viena.  La eveniment, membrii Ansamblului Artistic Profesionist ”Doina Gorjului” au  susținut un recital de romanțe pe versurile poetului Eminescu, precum și un scurt moment poetic de excepție.

Aflat la Târgul de turism “Ferien Messe´2016” din Viena, care s-a desfășurat în perioada 14-17 ianuarie, Ion Călinoiu – președintele CJ Gorj – a fost invitat la omagiul luceafărului poeziei românești, cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la nașterea lui. Evenimentul a fost organizat de Asociația Culturală ”Mihai Eminescu” din Viena. Programul manifestării a cuprins un Te Deum calinoiu, vienaoficiat de către Pr. Paroh Nicolae Dura la bustul marelui poet, amplasat pe platoul din fața Bisericii Ortodoxe Române din Simmering, Viena. După slujba religioasă au depus coroane și buchete de flori: Asociația ”Mihai Eminescu” din Viena, Consiliul Județean Gorj, reprezentanți ai Ambasadei României și Republicii Moldova în Austria, Institutul Cultural Român din Viena, Ziarul Jurnalul Românesc, precum și alți români din Viena prezenți la eveniment.
targ turism viena 3Ion Călinoiu a mers la eveniment însoțit de Ovidiu Popescu și membri ai Ansamblului Artistic Profesionist ”Doina Gorjului”, care au susținut un recital de romanțe pe versurile poetului Eminescu, precum și un scurt moment poetic de excepție. “Alături de comunitatea de români din Viena şi invitaţii săi am participat în data de 15 ianuarie la manifestarea evocatoare dedicată împlinirii a 166 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Într-o zi atât de importantă pentru cultura românească, mi-a făcut plăcere să mă întâlnesc cu Excelenţa Sa, dl.Andrei Popov, ambasadorul Republicii Moldova în Austria, cu doamna consul Gabriela Folfa, doamna Mihaela Ciobanu- director adjunct al ICR Viena. Nu în ultimul rând a părintelui Nicolae Dura, gazda noastră. După ceremonialul de depunere de coroane la statuia ridicată în cinstea marelui poet în faţa Bisericii Ortodoxe Române din capitala Austriei, Ansamblul “Doina Gorjului” a susţinut un moment artistic cu melodii pe versuri eminesciene. Frumosul eveniment evocator se desfăşoară anual, la iniţiativa Asociaţiei “Mihai Eminescu” din Viena.”, a menționat Ion Călinoiu.

Participare de excepție la Târgul de turism “Ferien Messe´2016”
Autoritatea Națională pentru Turism (ANT) a participat, în perioada 14 – 17 ianuarie 2016, cu stand național la târgul targ turism viena 4de turism “Ferien Messe 2016” din Viena. Județul Gorj a fost regiunea parteneră a Autorității Naționale de Turism pentru promovarea imaginii României la ediția din acest an a Târgului internațional de turism “Ferien Messe 2016”.
Autoritățile gorjene au prezentat potențialul turistic al județului nostru. Vineri seara s-a desfășurat “Seara României”, punându-se accent pe specialități românești. targ turism viena 5Publicul participant a fost format din specialiști și jurnaliști austrieci cărora li s-au adăugat expozanții de la standul României. Ion Călinoiu – președintele Consiliului Județean Gorj a făcut o succintă prezentare a destinației turistice regionale Gorj, regiune parteneră la standul României și a deschis oficial bufetul evenimentului.
De precizat că România ca destinație culinară a fost prezentă, în 2016, în premieră, în programul de gătit în direct (live-cooking) de la GenussWelt, eveniment de promovare gastronomică care se desfășoară în cadrul “Ferien Messe” Viena.
Acțiunea a avut drept scop promovarea internațională a gastronomiei românești. Bucătarii români au gătit zilnic ‘live’ pe scena special amenajată în cadrul GenussWelt.
Gorjul a avut o participare de excepție la Târgul internațional de turism “Ferien Messe 2016” din Viena.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here