Iohannis trebuie să dea înapoi 300.000 de euro. Banii vor fi recuperați de ANAF

542

Președintele Klaus Iohannis trebuie să dea înapoi aproximativ 300.000 de euro, bani primiți din chirii, a decis miercuri definitiv Înalta Curte de Casație și Justiție. La suma inițială de 260.000 de euro, pe care președintele trebuie să o restituie, se adaugă alte sume accesorii, adică penalități și taxe. Banii vor fi recuperați de ANAF.

ÎCCJ a publicat, miercuri, decizia în cazul unui litigiu deschis în 2016 privind moștenirea unui imobil din Sibiu, situat pe strada Gheorghe Magheru 35 – care i-a aparținut lui Carmen Iohannis și familiei Baștea.

Rodica Baștea a contestat cu recurs la ÎCCJ deciziile instanțelor inferioare, prin care și acest imobil intra în proprietatea statului român, pe 6 septembrie anul trecut. Până pe 18 iunie anul acesta, dosarul a stat în procedura de filtru pe rolul ÎCCJ. Pe 18 iunie, completul format din 3 judecători al ÎCCJ a admis în principiu cererea de recurs și a stabilit termen pentru marți, 24 septembrie.

„Decizia nr. 1943: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă Baştea Rodica împotriva deciziei nr. 1973 din 15 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia – Secţia I civilă, în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Statul Român prin Municipiul Sibiu reprezentat de Primar şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor. Definitivă”, se arată în încheierea de ședință publicată miercuri de ÎCCJ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.