Iohannis a promulgat legea de majorare a salariilor unor categorii de bugetari

3563

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, legea care prevede majorarea salariilor de bază ale personalului din mai multe instituţii.

„Începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul Institutului pentru studierea problemelor minorităţilor naţionale se majorează cu 100%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare”, prevede actul normativ.

De asemenea, „începând cu drepturile salariale aferente lunii următoare celei în care intră în vigoare prezenta lege, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – I.S.C.T.R., Autorităţii Rutiere Române şi Autorităţii Navale Române se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2019, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare”.

Proiectul mai prevede că, „începând cu drepturile salariale aferente lunii august 2020, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul din cadrul bibliotecilor naţionale sau de importanţă naţională, Bibliotecii Academiei Române, precum şi din cadrul muzeelor de importanţă naţională, se majorează cu 30%, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr.153/2017, cu modificările şi completările ulterioare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here