Teatrul de Păpuși ″Pinocchio″, din cadrul Școlii Populare de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu, invită copiii de toate vârstele la spectacolul ”Trei iezi și un lup simpatic”, o poveste rescrisă și regizată de actrița Cornelia Diaconu, după cunoscuta poveste ”Capra cu trei iezi”, de Ion Creangă. Evenimentul se va desfășura joi, 09 septembrie, ora 11:00, la Teatrul de Vară ”Nelu Dumitru” din Târgu Jiu. Din distribuție fac parte actorii păpușari: Daniela Rednic, Adelina Popescu, Alina Mornea și Georgiana Găvan. ”Spectacolul este unul energic, din piesă nu vor lipsi dansurile și cântecelele. Copiii vor merge alături de actori într-o călătorie plină de peripeții și vor învăța cât de important este să-ți asculți părinții. Prețul unui bilet este de 7 lei! În cazul în care condițiile meteo vor fi nefavorabile, spectacolul va fi reprogramat la o dată ulterioară! Vă așteptăm pe toți, cu mic cu mare, să vă bucurați de clipe minunate alături de trupa de păpușari profesioniști Pinocchio!”, anunță organizatorii.