Invitaţie la lectură – Starea de umbră (de Gelu Birău)

385

img620 2Luciditatea şi ludicitatea coabitează profitabil în discursul liric al lui Gelu Birău. Poetul oficiază paradoxal formula tainică de acces. E ceva absolut nou, nu?

Căci „puţini sunt autorii care se cunosc pe ei înşişi”, ne-ar avertiza Ştefan Augustin Doinaş. Cunoscându-se pe sine însuşi – şi necunoscându-se totuşi îndeajuns, încât să-şi permită separaţia –, Gelu Birău pare să elucideze misterul esenţial al operei Un critic atent însă nu cade în capcană şi sesizează imediat specificitatea demersului său: echilibrul între cultură şi limbaj şi fuga deliberată de arta poetică; poetul realizează că arta poetică e o prejudecată limitativă asupra fenomenului poetic. De aceea face tot ce-i stă în putere ca aceasta să-i stimuleze elanul creator, în care se află încapsulat jocul subtil al revirginizărilor.

Poezia e cânt şi în-cânt-are. Dar ea presupune o rafinată alchimie a sensurilor, care nu-şi trădează modelele şi nici tradiţia şi care înţelege să consemneze o stare de criză a postmodernismului, de sărăcire a textului, obligându-l la transtextualizare, la o recuperare a ceea ce a pierdut pe lungul drum al semnificatului către semnificant, obligându-l la o refacere a traseului invers, transhermeneutic: dinspre semnificant către semnificat. Câştigul poeziei lui Gelu Birău stă, cu predilecţie, în tot ce autorul a speculat ca locuind înlăuntrul sistemului (său) poetic şi în melancolia sa provincială, de răzvrătit „împotriva limitelor percepţionale şi sentimentale”, dacă ar fi să-i dăm credit – şi iată, ne onorează – Gheorghe Grigurcu.

Versurile construite estetic stau alături de altele care exprimă starea de urgenţă a scriiturii. O ţesătură stranie de incantaţii ale spiritualului de o formidabilă intensitate şi de autenticitate a dicţiunii/ficţiunii po(i)etice. Încercăm o benefică senzaţie de poezie ca spaţiu simbolic, mitic şi ritualic, a cărei des-scriere o dată săvârşită, invită la intrarea într-un timp prea puţin omenesc.

Oricum, Gelu Birău nu renunţă la cercul său protector. Este cercul metafizic, substituit de poet cu un alt cerc făcut – după cum ne iniţiază Georges Poulet – sentimente, reflecţii, reverii, acte de conştiinţă, pe scurt, cercul de care orice gândire omenească se înconjoară şi în centrul căruia sălăşluiesc firesc, producându-şi propriul spaţiu şi populându-l precum T. S. Eliot, pe care poetul „columnist” pare să-l fi aprofundat, cu viziuni de o plenitudine deosebită.

Poezia şi metapoezia lui Gelu Birău are un regim singular, o originalitate impetuoasă, tocmai prin naturaleţea şi compoziţionalitatea lor, topite într-o voce lirică adânc personalizată.

Ion Popescu-Brădiceni

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here