Invincibilii! Tricolorii au terminat pe val o campanie în care au știut să sufere

887

Naţionala de fotbal a României a câştigat Grupa I a preliminariilor EURO 2024, după ce a învins formaţia Elveţiei cu scorul de 1-0 (0-0). Ultimul meci din această campanie a avut loc, marţi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti. Tricolorii s-au impus prin golul marcat de Denis Alibec (50) şi au terminat grupa fără înfrângere. Cel mai bun jucător al gazdelor a fost portarul Horațiu Moldovan, providențial în ultima jumătate de oră în față ofensivei elvețienilor. Succesul plasează România în urna a doua valorică la tragerea la sorţi din 2 decembrie, atunci când ne vom afla adversarii din Germania. Elveția merge la turneul continental de pe poziția secundă. Peste 50.000 de români au asistat la meciul din capitală.
„E o seară fantastică, cum a fost și cea din Ungaria, împotriva Israelului. Nu am cuvinte să-mi exprim recunoștința pentru acești băieți minunați. Le apreciez enorm caracterul, valoarea. Principalul meu merit este că am crezut necondiționat în ei și am reușit, probabil, să-i fac să înțeleagă cât de mult potențial au și ce lucruri minunate pot să reușească împreună. N-au fost momente ușoare, nu cred că meritam multe dintre jigniri, critici, dar mi le-am însușit tot timpul, te fac mai puternic și te motivează să devii mai bun. Contează că România merge la un European după mulți ani. Contează că închidem o campanie fabuloasă, fără înfrângere. Contează că această echipă a arătat românilor că are valoare. M-am bucurat că acești spectatori pleacă acasă fericiți, cum sunt sigur că au fost mulți și în fața televizoarelor. Românii trebuie să fie mândri de băieții lor, echipa națională a făcut un cadou deosebit românilor. Hai, România! Uniți, tot timpul suntem mai puternici”, a spus selecționerul Edward Iordănescu, după confruntarea finală.

ROMÂNIA – ELVEȚIA 1-0
A marcat: Alibec ’50
ROMÂNIA: 12. Moldovan – 2. Rațiu, 3. Drăgușin, 6. M. Marin, 7. Alibec (9. Pușcaș ’83), 8. Cicâldău (14. Hagi ’64), 10. Stanciu-cpt. (20. Olaru ’83), 11. Bancu, 15. Burcă, 17. Fl. Coman (19. Drăguș ’72), 21. Moruțan (18. R. Marin ’64). Selecționer: Edward Iordănescu
ELVEȚIA: 12. Mvogo – 4. Elvedi, 5. Akanji, 9. Okafor (7. Amdouni ’62), 10. Xhaka-cpt., 13. Rodriguez, 15. Garcia (2. Ugrinic ’62), 17. Vargas (14. Zeqiri ’80), 19. Ndoye, 20. Aebischer (8. Freuler ’84), 23. Shaqiri (11. Steffen ’62). Selecționer: Murat Yakin
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.