Investiții sabotate de birocrație. Primar: Ne furăm căciula unii la alții

1488

„Pentru o lucrare cât de mică faci patru proiecte și iei o grămadă de avize”, se plânge primarul unei comune din județul Gorj, prins nu de puține ori în hățișurile birocratice ale legilor din România. Și nu este singurul. Alți edili reclamă problema sumelor pe care o primărie le cheltuiește pentru toate avizele și autorizațiile necesare demarării investițiilor. „E groaznic! E o luptă nedreaptă, ca și când noi nu am face o captare de apă, ci o uzină chimică”, spune și primarul orașului Tismana.

Primăria Bengești-Ciocadia a câștigat un proiect pentru extinderea rețelei de alimentare cu apă și canalizare în trei sate: Bălcești, Ciocadia și Bircii. Primarul Victor Geogia spune că nu poate da ordinul de începere a lucrărilor pentru că trebuie să aștepte după o grămadă de avize. Mai precis, șapte la număr. „Trebuie să iau tot felul de avize. Stai la Mediu, stai la DSP, la Poliție, nici nu mai știu pe unde, dar vreau să vă spun că am de luat șapte avize. Am depus documentația de două săptămâni, dar mi-e frică că mă prinde luna august și nu le iau. Cel mai rău e că stai la ușă și te mai și umilești, că ne tot amână, ni se spune că așa e legislația, că până se întrunește comisia, să vedeți… ”, susține primarul Geogia.
Și nu ar fi singura problemă. „Trebuie să dau o grămadă de bani. Cea mai mare nenorocire este că ne furăm căciula unii la alții. Plătim zeci de mii de euro pentru avize. Pentru proiectul de alimentare cu apă, cred că dăm vreo opt mii de euro”, mai spune Geogia.
Așa se face că multe dintre investiții sunt amânate sau blocate din cauza birocrației. „Am 150 de miliarde de lei vechi aprobați pentru proiect și trebuie să aștept să plătesc niște avize. Nu am crezut că durează atât de mult să iei bani de la bugetul statului și să-i bagi tot la bugetul statului doar pentru a sta niște funcționari să învârtă la niște hârtii”, se plânge Geogia.

Primar: E groaznic!
Altă primărie, un nou proiect, dar aceeași situație. Primarul orașului Tismana spune că de aproape doi ani se luptă să rezolve o problemă stringentă pentru locuitorii din satul Vâlcele, care vară de vară rămân fără apă potabilă la robinete și sunt alimentați cu cisterna. „E groaznic! Cele mai mari probleme sunt cu instituțiile statului. Încercăm de aproape doi ani de zile să folosim un pârâiaș care este în zona satului Vâlcele. Acest pârâiaș dispare în adâncuri, la aproximativ un kilometru de la izvor, pentru că acolo zona este carstică, iar noi vrem să captăm o parte din acel debit, mai precis 0,8 l/s, și să aducem apa pe o lungime de aproximativ doi kilometri în satul Vâlcele, ca să alimentăm vreo 450 de persoane care rămân în perioada secetoasă a anului fără apă”, susține primarul Marian Slivilescu, menționând că i se pun tot felul de piedici și i se cer tot felul de hârtii: „De doi ani ne luptăm să realizăm documentația de scoatere din domeniul forestier a unei suprafețe necesare pentru amenajarea captării, suprafață care nu are niciun copac, nici măcar o tufă, dar făcând parte din domeniul forestier, ni se cer «n» și «n» avize”.

„Parcă am face o uzină chimică, nu o captare de apă”
Primarul Slivilescu reclamă că a pierdut mult timp pentru documentații. „Am făcut un studiu pedostațional cu o firmă din București, am făcut studii hidrogeologice, avem nevoie de avize de la Apa Jiu, de la Mediu. E groaznic, ca și când noi nu am face o captare de apă, ci o uzină chimică. Degeaba alocăm bani din buget pentru investiții, dacă ni se blochează proiectul. Ni se întoarce mereu documentația, vă mai trebuie aici ceva, aici nu e bine așa…”, spune Slivilescu, arătând cu degetul spre Romsilva. „Ni se cer bani pentru garanții, chipurile că le utilizăm drumurile forestiere. E cea mai mare pierdere de timp cu obținerea avizelor de la Romsilva, ca și când le-am distruge pădurea sau am lua apa și am duce-o într-un stat vecin. Dar, repet, noi nu tăiem nici măcar un copac, dar cu toate astea trebuie să trecem de toate etapele. Nu vă mai spun că pentru a utiliza un drum forestier de 2.731 metri, care poate într-un an nu e parcurs decât de zece mașini care exploatează undeva acolo, noi trebuie să plătim o garanție de 57 de mii de lei și o chirie de 67 de mii de lei. E o luptă de uzură, nedreaptă, care se dă cu primăriile care vor să facă lucrări de utilitate publică”, a mai adăugat primarul orașului Tismana.

Proiect blocat de o contestație
Legislația în domeniul achizițiilor publice e foarte proastă și ar trebui schimbată și simplificată, spun primarii. „Nu vă spun că pentru o lucrare cât de mică faci patru proiecte și trebuie să iei o grămadă de avize de la toate instituțiile. Legislația e foarte greoaie. Am crezut că se va simplifica, dar e tot mai grea. Nu știu cine vrea să o îngreuneze și de ce”, ne-a declarat Geogia.
Mai mult, pentru că legea permite firmelor care pierd licitațiile să facă tot soiul de contestații, anumite proiecte rămân în aer. Este și cazul unui cămin cultural din Bengești-Ciocadia. Lucrările de reabilitare pe fondurile europene sunt blocate. Culmea, chiar singura firmă care a participat la licitație ține în loc investiția. „E o firmă care nu întrunea condițiile cerute în caietul de sarcini. A fost singura firmă participantă. Eu m-am supărat rău de tot, dar nu pot face nimic, trebuie să respect legea. Cred că vom ajunge în instanță cu această firmă. După ce am alergat un an și ceva pe la București după aprobare și, bineînțeles, după finanțare, vine o firmă și își bate joc de munca noastră”, spune Geogia, care are și o soluție pentru a se evita asemenea blocaje. „Cred că ar trebui firme selectate, pentru că, până la urmă, primarul și Consiliul Local au interesul să facă ceva pentru comunitate. nu să fie încurcați de fel de fel de firme care nu au nicio putere financiară”, a conchis primarul din Bengești-Ciocadia.
Și am prezentat doar cazurile a doi primari din Gorj, dar situația este similară la nivel de țară. Multe proiecte zac uitate prin sertare, la diverse instituiții, așteptând cu anii să intre în circuitul de avizare.
IRINA IRINOIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.