Investiţii majore, în comuna Drăguţeşti

426

primaria-dragutestiPrimarul localităţii Drăguţeşti anunţă o serie de mari investiţii în comuna al cărei edil este, drept pentru care el nu intenţionează să părăsească scaunul de primar.

Vasile Moşoiu se află la primul mandat de primar al comunei Drăguţeşti. Acesta nici nu se gândeşte să nu mai candideze la alegerile locale de anul următor, dorindu-şi un nou mandat de edil. Principalul motiv pentru care nu doreşte nici în ruptul capului să lase funcţia altui candidat este acela că are o serie de proiecte importante în desfăşurare. „Cu siguranţă voi candida şi la anul, de partea aceleiaşi formaţiuni politice deoarece am multe proiecte în derulare. Vor fi alegeri democratice, aşa că cine va vrea, va putea candida dar sper că voi fi norocos şi voi mai conduce această localitate”, a spus edilul de la Drăguţeşti. Moşoiu derulează în prezent o serie de proiecte precum alimentarea a 17 kilometri din localitate cu apă menajeră, extinderea cu şase kilometri a reţelei de gaze naturale, realizarea unei reţele de canalizare pe o distanţă de 12 kilometri, reabilitarea a şapte kilometri de drumuri comunale, precum şi amenajarea a trei-patru parcuri pe fonduri europene. Deşi a avut o serie de proiecte care au obţinut spre derulare fonduri nerambursabile, primarul Vasile Moşoiu nu poate spune că a fost ajutat prea mult de parlamentarii gorjeni care au candidat pe colegiul din care face parte şi comuna Drăguţeşti, respectiv deputatul Vasile Popeangă şi senatorul Toni Greblă: „M-au ajutat şi ei, dar într-o măsură mai mică. Mai mult nici nu mă aşteptam deoarece ei sunt din PSD. Relaţia pe care am avut-o cu ei a fost mai mult una telefonică”.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here