Pandemia de coronavirus întârzie sau chiar pune în pericol proiectele de investiții. O primărie din Gorj așteaptă bani de la Guvern pentru a putea demara trei importante lucrări.
Finanțările pentru cele trei investiții sunt asigurate, anunță primarul din Roșia de Amaradia. „Așteptăm, după pandemie, ca Guvernul să dea drumul la trei lucrări cu investiție prin Compania Națională de Investiții. Este vorba de modernizarea, prin asfaltare, a șapte kilometri de drum, construirea unei săli de sport și reabilitarea unui cămin cultural. Toate cele trei investiții sunt aprobate, au primit avizul juridic, am luat avizele necesare, mai este doar nevoie de ordinul de ministru pentru a demara lucrările. Finanțarea este asigurată prin Ministerul Dezvoltării, cele trei investiții ridicându-se la circa 80 de miliarde de lei vechi”, a anunțat Ion Liviu Cotojman, primarul din Roșia de Amaradia, la un post local de radio.
Șantier în centrul civic
Tot la capitolul investiții, trebuie spus că centrul civic al comunei Roșia de Amaradia arată ca un mare șantier. „În prezent se lucrează în centrul civic, la prelungirea zidului de sprijin pentru consolidarea definitivă a zonei de centru civic, iar cu această ocazie se va construi și o parcare pe o lungime de circa 100 de metri. Lucrăm de zor la reabilitarea, extinderea și modernizarea liceului din localitate. Pot să spun că, la sfârșitul investiției, vom avea unul dintre cele mai mari și mai dotate licee din județul Gorj”, mai spune Cotojman.
Un nou pod peste Amaradia
Mai mult, primarul Cotojman a semnat ordinul de începere a lucrărilor la noul pod peste râul Amaradia. „Podul este pe cel mai important drum din localitate, DC29, în zona râului Amaradiei. Acolo, din cauza lucrărilor de exploatare atât de la noi, cât și din satul vecin, din zona Alunu, județul Vâlcea, podul s-a colmatat. Singura soluție era demolarea și construirea unui nou pod, astfel de fiecare dată când plouă sau când sunt ruperi de nori riscăm să avem inundații în zona respectivă”, spune primarul Cotojman.
Cadastrare gratuită
În plus, de marți începe o nouă acțiune de cadastrare a proprietăților. „Vom cadastra toate imobilele și terenurile aferente din zona de intravilan a localității și fiecare cetățean va beneficia de titluri de proprietate și cadastru. Este o acțiune separată de cea pe care o avem în desfășurare, de cadastrare gratuită a terenurilor extravilane”, a conchis primarul din Roșia de Amaradia.
I.IRINOIU