Investiție blocată în Gorj. Trei licitații, niciun constructor!

5254

O investiție importantă dintr-o comună din Gorj bate pasul pe loc. Autoritățile nu găsesc un constructor, asta în condițiile în care lucrarea a primit finanțare. Pentru a patra oară, contractul de renovare și modernizare a singurului dispensar uman din comuna Crușeț a fost scos la licitație. Aici își desfășoară activitatea doi medici de familie.

Investiția depășește 850.000 de lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare Locală II.
Din luna septembrie, autoritățile locale tot încearcă să găsească o firmă care să se apuce de lucrări. Dispensarul se află în centrul comunei, la circa 200 de metri de primărie.
După ce au fost majorate substanțial salariile în construcții, firmele au început să se teamă că nu își vor primi banii la timp, după ce în spațiul public s-a vehiculat ideea că acest program de investiții publice ar trebui desființat.
„Am finanțare prin PNDL, iar din luna septembrie căutăm un constructor. Dispensarul are nevoie de modernizare, trebuie schimbată învelitoarea, trebuie să fie anvelopat și să se monteze o centrală termică. Construcția implică multă manoperă, forță de muncă, nu e ca la un drum”, declara viceprimarul cu atribuții de primar, Teodor Godeanu.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 853.646 de lei fără TVA. Firmele de construcții au termen până pe data de 11 mai, ora 15.00, să depună ofertele.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here