Nu vă miraţi: din vremurile roşii de după 1989 şi până astăzi sub flamurile portocalo-rozalio-violete şi roşu mai aprins ca niciodată, generalul Ion Dragalina fu împuşcat – şi mort – de „atacurili agenturilor străine” atât din exterior cât mai ales cele din interior, adică de la fraţii lui români pentru care şi-a dat viaţa luptând în anul 1916, în Defileul Jiului pentru înfrângerea austriecilor şi reîntregirea neamului sub România Mare.
Distrugerea patrimoniului
Nu încape îndoială că dacă ţara a ajuns acum unde a ajuns, s-a făcut prin distrugerea consecventă a întregului nostru patrimoniu istoric, cultural şi artistic prin cozile de topor ale străinătăţii infiltrate în parlament şi în guvernele postdecembriste. Legi aberante de retrocedare nechibzuită au făcut praf patrimoniul nostru istoric şi arhitectural, considerându-se că fusese construit „abuziv” pe terenul unuia sau altuia.
Terenul de sub Monument, nerevendicat ! Însă nu-i târziu !
Deocamdată nu i-a dat nimănui în minte să revendice terenul de sub Monumentul generalului Ion Dragalina de pe Valea Jiului. Dar uite că am dat o idee… tocmai în vremea portocaliilor! Şi la atâtea aberaţii lansate zilnic de aceştia, nu m-ar mira ca mâine poimâine să găsim monumentul generalului aruncat în Jiu şi în locul lui o sfidătoare vilă în ţipătoarele culori spurcate ale partidul băsescian. Înainte de a vă spune însă cum e împuşcat astăzi generalul-erou Ion Dragalina, să precizez mai întâi că am auzit că s-a declanşat pe TVR-urile devenite prezidenţiale acţiunea „Iubirea de ţară, iubirea de România”. Dacă e pe TVR-uri, e din banii mei ca abonat dar musai să schimb tonul de mai înainte, pentru a nu fi catalogat printre şacalii din presă care muşcă ca nişte nemernici din prestigiul României. Aşadar schimb placa şi sunt mândru de România lui Băsescu care duse la finalitate distrugerea industriei de tutun din România, demarată mai întâi prin înlocuirea tuşitului nostru ieftin de „Carpaţi”, „Mărăşeşti” şi „Naţionale” cu cel de „Kent”, „Marlboro” şi „Wincester”, ca mai apoi să fim obligaţi să tuşim de-a dreptul cancer cu ţigările cele noi care n-aprind pădurile, lăsând furatul să se desfăşoare nesmintit, în linişte şi pace.
Generalul Dragalina, Împuşcat şi… mort ?
Mulţumim din inimă marelui cârmaci şi partidului călăuzitor pentru minunatele comori turistice din ţară, cântate zilnic şi obsesiv la radio de portăreii Udrei cea fără de pereche prin faimoasele ei „Evadări într-un citi-break”. Stima noastră şi mândria pentru realizările cele mai măreţe de pe Valea Jiului, ca de altfel în întreaga ţară. Şi aş ţine-o aşa mult şi bine. Dar pe tema patriotismului, trebuie să vă spun că buba nu constă în campanii tâmpite prin mass-media ci printr-un lucru extrem de simplu, de care toată lumea a auzit dar pe care nimeni nu-l mai aplică: spiritul civic, atitudinea civică. Cu riscul de a vă pune răbdarea la încercare să vă povestesc cum vine asta înainte de a vă relata cum fu împuşcat – şi mort – generalul Ion Dragalina.
Românii nu sunt belgieni !
În drum spre Belgia, prin anii ‘90, autocarului nostru plin cu copii i se sparge perna de aer balansându-se printr-un oraş german. Şi întrebând cât mai e până la autostradă, vedem că „nemţii” râd şi îşi dau coate: „Pah! Sie sind rumänische!”, „Ăştia-s români!”. La ieşirea din oraş, poliţia! „- Ai dracu’ nemţi ne pârâră!” ziserăm noi şi începurăm către poliţişti cu milogeala de-a închisul ochilor. „- Patru metri dacă mai faceţi, v-arestăm!”. Păi cam aşa trebuie să se manifeste spiritul civic, spiritul responsabil pentru ţara în care trăieşti: luarea imediată a unei atitudini adecvate atunci când observi o neregulă. Fără să ştim noi atunci (şi nici acum!) ce-i aia o autostradă ca lumea, huleam degeaba pe poliţişti! Când am ajuns la ea, ne-am luat cu mâinile de cap şi am zis: „Pe furnicarul acesta de şase benzi, bara la bară, cu 100 km pe oră, sigur ne făceam praf!”. Cum am ajuns la autostradă? Simplu! „Nemţii” văzând că e vorba de copii, au sunat la pompieri, aceştia ne-au îmbarcat într-un autocar de lux, ne-au dat cafea, cornuri şi biscuiţi, ne-au făcut sandvişuri pentru drum şi am plecat cu autocarul lor spre… Belgia, belgienii făcând ochii cât cepele văzând cu ce autocar veneam noi, sărăntocii de români.
România, ca un bolovan ?
Ca să facem o comparaţie cu astfel de spirit civic occidental, să vă povestesc că fotografiind, astă vară, monumentul generalului Dragalina, am observat în mijlocul frumoasei noastre şosele din defileu, un bolovan. În loc să-l arunc, am zis să-l las acolo şi să fotografiez pe primul care vine pentru fapta lui bună de a-l da la o parte. Şi trecu primul pe lângă bolovan. Trecu şi al doilea, trecu şi al treilea, ia uite drace cum trec toţi fără să-l bage de seamă! Deci cam aşa ne iubim noi ţara, cam aşa ne iubim noi România ! Apoi, mă uitam la monumentul generalului Dragalina şi nu-mi venea să cred! Bătut de vremuri, spălat de ploi, lipsea numele. Mă duc la o tarabă cu mici la Popasul Lainici şi m-apuc de interviuri: „Vă rog să-mi spuneţi dacă nu-i cu supărare, al cui e monumentul acela de peste pod?”. „Aaaa! A lu’ gheneralu’ Eremia Grigorescu!”. „Nu bă! E alu’ Eremia Dragalina!”, sare un amic. „Bă da’ proşti mai sunteţi! Îl chema Ion Grigorescu!” spune hotărât al treilea. Mă lămurisem!
Castrul roman Bumbeşti Jiu – ajuns chiar o ruşine naţională !
La întoarcere, spre seară, opresc la primăria Bumbeşti Jiu. Nimeni! Se terminase programul. „Dar pe la Castrul Roman cum o fi?” zic eu amicului care mă dusese cu maşina. Şi mă abat din drum. Lăsăm maşina aproape de intrarea în castru dar o tragem imediat înapoi. Acolo trona mândru şi ferice ditamai closetul nostru tradiţional, sută la sută românesc, cum s-ar lăuda doamna Udrea… Patru pereţi scorojiţi, făcut din patru plăci aglomerate cocoşate pe care scria cu litere de o jumătate de metru WC! La o adică, aproape că se vede din drum, puteţi să vă abateţi şi domniile voastre să vedeţi originalul dacă nu mă credeţi… Pe terenul castrului roman, mărăcinii noştri neaoşi gorjeneşti asortaţi din plin cu căcăreze şi balici aşişderea tradiţionale, pe lângă PET-uri de bere. Cărămizi romane sau spărturi din ele, la discreţia cui o vrea. Aş lua una dar am mai păţit-o odată când un ardelean „mi-o dat una faină” la Sarmisegetuza. Acasă mi-a aruncat-o nevastă-mea în fântână: „De-astea mi-aduci tu mie de la Congresul tău de Dacologie?” Cărămizile castrelor lor aruncate, aşa le trebuie romanilor! Să fi stat in cizma lor, cine i-a pus să vină la furat aur în Dacia?
Monumentul părăsit, din 1927, al Generalului Ion Dragalina !
Şi totuşi, de la trista experienţă a vizitării Văii Jiului, astă vară, n-am astâmpăr. Cum dau prin târg îmi întreb în stânga şi în dreapta prietenii. Aflu că în anul 1927, pe vremea când în regat toate funcţionau brici, Societatea Mormintelor Eroilor Craiova ridicase la 12 octombrie crucea actuală. Citez de pe placa comemorativă amplasată în acel an: „S-a ridicat această cruce pe locul unde GENERALUL ION DRAGALINA, Comandantul Armatei 1-a, a fost rănit în ziua de 12 Oct 1916, Cauzându-i moartea!. Ridicată de Societatea Mormintelor Eroilor CRAIOVA având Preşedinte pe Gl. de Div. C. DUMITRESCU Cdt. al C.I. ARMATĂ cu concursul ostaşilor care au luptat la CERNA şi JIU sub ordinile lui. – În semn de veşnică amintire şi ca un îndemn pentru viitor ca orice ROMAN trebuie să-şi jertfească viaţa pentru NEAM şi ŢARĂ.” Acea placă comemorativă nu mai este la locul ei demult. Cineva, nu se mai ştie cine dar se vede treaba că sunt ani buni de atunci, a „reabilitat” monumentul scriind ostentativ „Jiu” în partea sudică şi „Cerna” în partea nordică, încât ai putea crede că n-ar fi vorba de două unităţi de armată ci de delimitarea dinainte de 1916: la sud, oltenii cu regele lor, la nord austriecii sub a căror pulpană colcăiau grofii unguri. În locul plăcilor vechi (or fi fost două, o fi fost una?) noile plăci amplasate spre amonte şi spre aval vorbesc despre un erou anonim: „Aici am fost rănit, făcându-mi datoria pentru neam şi ţară” Orice referire privind poza de deasupra lipseşte: generalul Ion Drăgălina, pocit mai târziu Ioan Dragalina, bătrânul bun la inimă ce-i dădu mantaua lui de general Ecaterinei Teodoroiu pentru a o proteja de ger, fu împuşcat încă o dată de duşmanii românimii, numele lui dispărând cu desăvârşire de pe monument de ani putrezi. Trecură anii, trecură şi românii cu milioanele prin dreptul monumentului, se făcură acolo filme dar generalul Ion Drăgălina tot fără nume şi tot împuşcat „mortal a doua oară” rămase.
Monumentul CJ Gorj !?
Trecui şi eu pe la Muzeul Judeţean „Al. Ştefulescu”, ştiind acolo ca director un om bătătarnic şi aflai, neaflatul: monumentul nu aparţine muzeului ci Consiliului Judeţean Gorj! „Măi să fie! Îmi zise un amic, nu se poate, dom’le, muzeul al cui e? Nu al Consiliului Judeţean?” Ştiind, totuşi, că logica formală nu-i de capul oricui, am mers cu ghinion la cabinetul d-lui Ion Călinoiu, zic ghinion pentru că era la o şedinţă. Neavând parte de şeful al mare am găsit acolo pe dl. Corduneanu, un tip tare de treabă, consilier pe probleme culturale la consiliul judeţean. M-a ascultat cu surprindere, mi-a luat numărul de telefon şi a promis că se va interesa şi mă va suna. Om de treabă! În trei zile, m-a sunat pentru veşti rele şi veşti bune. Veste rea: primarul zice că a aflat de placa pusă în anul 1927, care a fost furată! Vestea bună: primarul are, sută-n mie, un proiect bun pentru Castrul Roman de la Bumbeşti Jiu, iar de la grămada mare a fondurilor alocate pentru monumentele istorice va veni un căcălău de bani, făcând la sigur ordine în cel existent.
Unde-i Spiritul Civic ?
Deci cam acesta ar fi, spiritul civic care poate mişca lucrurile în România. Şi totuşi, cred că lucrurile se pot îndrepta. Dacă fiecare ar lua atitudine contra tinerilor care înjură cu gura mare pe stradă, dacă trei vânjoşi ar lua pe un beţiv ce urlă prin oraş la miezul nopţii şi l-ar duce la poliţie în loc să sune ca boierii la 1112, dacă cetăţenii ar lua de guler pe cei care scrijelesc preţiosul lor nume pe operele brâncuşiene, dacă… şi iar dacă… Aşa cum am spus, e simplu: dacă ne-am trezi spiritul civic din noi, alta ar fi ţara asta pe care toţi s-au obişnuit s-o porcăiască. Alta ar fi ţara asta dacă la 12 octombrie, dumneata ca simplu cetăţean (deci dumneata, nu „tu” ca la televiziuni!) ştiind că ai drum în Dacia Apulensis, ai lua un buchet de flori şi l-ai pune pe crucea generalului Ion Drăgălina. Nu aştepta să te vadă nimeni, nu te fotografia, nu-i spune nimănui… Va fi primul semn că începem să trăim într-o ţară normală… Cât despre „furatul” plăcii din anul 1927 am a bănuială sumbră. Daca se va adeveri, voi reveni…
Prof. Nicolae N. Tomoniu
