Inventarul aparaturii medicale din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu s-a finalizat. Cerut de Consiliul Judeţean, după incidentul cu bronhoscopul, înregistrat în urmă cu mai bine de o săptămână, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU), inventarul a scos însă la iveală carenţa de aparatură de specialitate cu care se confruntă personalul medical. Din păcate, fiecare aparat modern costă exorbitant de mult.
Reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu-Jiu au făcut, în ultimele zile, o inventariere al aparaturii medicale din cadrul unităţii spitaliceşti, la cererea noului administrator al acesteia, Consiliul Judeţean. Inventarul realizat, de regulă, anual a fost cerut acum după ce un copil s-a înecat cu un bob de fasole, iar medicii de la UPU au motivat că nu îi pot acorda primul ajutor din lipsa unui bronhoscop. Pe parcurs s-a dovedit că acest aparat exista în spital, dar era exclusiv pentru adulţi. Directorul medical al spitalului Constantin Pălivan susţine că după acest inventar s-a constatat că aparatura performantă a spitalului lipseşte în numeroase secţii, dar rezolvarea acestei carenţe costă foarte mulţi bani. ,,Ne-am dori şi noi aparatură de ultim moment dar situaţia financiară a spitalului nu poate să permită achiziţionarea acestor aparate. Spitalul funcţionează cu aparatură dar cu aparatură exact cât poate să funcţioneze. Anul trecut am făcut eforturi şi am achiziţionat un lanţ pentru chirurgie la parascopică şi un aparat Rontgen cu amplificator de imagine pentru intervenţiile ortopedice, dar mai mult de atât nu ne-am putut permite. Am mai achiziţionat nişte monitoare şi aparate anestezice dar necesarul este mult mai mare şi de complexitate şi mai mare”, a declarat Constantin Pălivan, purtătorul de cuvânt al spitalului judeţean.
Un aparat costă cât două apartamente în Bucureşti
Directorul medical, totodată director adjunct al spitalului, menţionează că un singur aparat absolut necesar în unitatea medicală costă în jur de 200 de mii de euro. ,,O instalaţie de sterilizare costă peste 180 de mii de euro, aşa că vă daţi seama, apoi computerul tomograf costă şi el o grămadă de bani dar şi cealaltă aparatură necesară funcţionării deoarece marea majoritate au un preţ de cost destul de ridicat şi greu de aprovizionat din banii şi aşa puţini care sunt ai spitalului din Târgu-Jiu”, a declarat Pălivan.
Spitalul Judeţean de Urgenţă a fost preluat recent de Consiliul Judeţean Gorj ca urmare a descentralizării unităţii medicale.
Anamaria Stoica